Iubitorii de artă şi frumos sunt invitaţi la Iulius Mall să admire lucrări deosebite, realizate de tinerii din cadrul Facultăţii de Arte şi Design din Timişoara. Expoziţia MONUMENTAL reuneşte 15 lucrări semnate de Ana Kovacs, Alexandru Teodorescu, Ștefan Pavliuc şi Eugen Țibuleac, studenţi în anul III, la secţia Sculptură, şi vor fi prezentate publicului în zona librăriei Cărtureşti, până în 23 aprilie 2014.
Operele de artă ale tinerilor artişti continuă direcţiile inovatoare ale sculpturii secolului XX, exploatând tehnica „La taille directe”, care pune în valoare teme ce situează creaţia la graniţele dintre modernitate şi ultimele direcţii ale artei contemporane. Cioplite în piatră şi în marmură, sculpturile expuse reprezintă tot atâtea posibile variante pentru viitoare lucrări monumentale.
Expoziţia este rezultatul cercetării de atelier şi preocupărilor studenţilor din an terminal pentru lucrarea finală de licenţă. Toate exemplifică relaţia formei cu spaţiul şi interacţiunea dintre artă şi societate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!