Primul târg de adopţii canine din acest an a avut loc sâmbătă, în Parcul Karlsruhe din Timişoara. Timişorenii care au trecut prin parc au putut să admire, să se joace şi să ia acasă un căţel şi chiar o pisică. Din cei 20 de căţei prezentați, şase au fost adoptaţi de familii iubitoare de animale. Din păcate, pisicile, deşi jucăuşe şi foarte drăguţe, nu au avut aceeaşi priză la public. Organizatorii târgului „Şi mie îmi stă bine în lesă” promit însă că vor continua aceste acţiuni din două în două săptămâni.
„Astăzi am avut în jur de 20 de căţei din care marea majoritate au fost pui până în zece săptămâni, nouă pisici. Din păcate pisicile au rămas aici. La căţei am avut un oarecare succes, nu aşa de mare cum ne-am aşteptat, dar ţinând cont că este prima ediţie anul acesta, sperăm ca peste două săptămâni să avem mai mulţi vizitatori. Au plecat şase căţei până acum. Familiile cu care au plecat suntem siguri că sunt familii foarte bune şi că vor fi foarte iubiţi. (…) Categoric vom continua toată vara, cât ne permite vremea, încercăm să recuperăm timpul pierdut anul acesta şi sperăm ca timişorenii să îşi aducă aminte că din două în două săptămâni, într-o sâmbătă dimineaţa, putem veni să vedem căţeii şi pisicile, să socializăm cu ei şi să luăm unul acasă”, a declarat preşedintele Eco Vet, Adriana Tudor.
Toţi căţeii expuşi la aceste târguri sunt deparazitaţi și microcipaţi, iar cei peste un an jumătate sunt şi sterilizaţi. Locul în care se va desfăşura următorul târg va fi anunţat din timp de Primăria Timişoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!