Problema cu amenajarea noului muzeu al Revoluţiei, în acest moment, nu ţine de finanţare, afirmă senatorul PNL Ben-Oni Ardelean, ci de spaţiul unde ar urma să fie, pentru că există două variante.
Una ar fi dezvoltarea sediului actualului Memorial al Revoluției din zona Oituz – Popa Şapcă, iar alta amenajarea muzeului într-o clădire ultracentrală care aparţine primăriei, a declarat, joi, Ardelean. Se are în vedere se pare zona Primăriei Vechi din Piaţa Libertăţii.
Parlamentarul susţine că a discutat despre acest proiect în urmă cu câteva săptămâni cu ministrul Culturii, Ionuţ Vulpescu, care l-ar fi asigurat de toată deschiderea.
„Acea deschidere financiară pe care am obţinut-o în urmă cu mai bine de un an este încă valabilă. Proiectul a cunoscut un oarecare blocaj anul trecut datorită (n.r. – din cauza) ministrului din perioada respectivă, care avea o problemă cu Timişoara (n.r. – referire la Kelemen Hunor). Acum am găsit deschidere la ministrul Culturii, a înţeles de fapt că acest muzeu nu este doar al timişorenilor, al timişenilor sau bănăţenilor, ci un muzeu al Revoluţiei pentru România. Acele fonduri sunt disponibile şi viabile – 3 milioane de euro. Banii sunt pe o deschidere financiară care poate fi deschisă doar de către minister… Asta presupune ca ministerul să aibă întreaga coordonare a proiectului”, a afirmat Ben-Oni Ardelean.
De unde vor veni totuşi banii, suma de 3 milioane de euro despre care vorbeşte parlamentarul, tot nu este încă prea clar.
„Ministerul Culturii beneficiază, pe baza unor agreement-uri internaţionale, de anumite fonduri, gen fondurile norvegiene, fonduri UNESCO şi aşa mai departe, de deschideri financiare pe proiecte foarte precise, care trebuie să îndeplinească anumite criterii. Este o astfel de deschidere. Decizia a fost luată în ianuarie 2014. Părerea mea este că se poate începe foarte curând, dar deocamdată suntem la această dezbatere privind locaţia. Ministerul Culturii trebuie să ia decizia”, a încercat să explice Ardelean.
Rămâne de văzut ce se va hotărî pentru că există şi această variantă a colaborării cu Asociaţia Memorialul Revoluţiei 16-22 Decembrie 1989 pentru reamenajarea clădirii atribuite în zona Oituz – Pavilionul M din Cazarma 1079 Timişoara. Imobilul a fost trecut de Ministerul Apărării în patrimoniul Ministerului Culturii.
În cadrul Memorialului, obiectiv declarat de interes naţional, funcţionează şi Centrul Naţional de Documentare, Cercetare şi Informare Publică despre Revoluţia Română din Decembrie 1989.
Ben-Oni Ardelean spune că în cursul săptămânii viitoare ar urma să aibă loc o nouă discuţie pe această temă cu reprezentanţii Ministerului Culturii.
„Există două variante – o colaborare cu acest ONG de utilitate publică pentru a folosi această clădire, care este extrem de generoasă, îndeplineşte foarte multe condiţii necesare unui astfel de muzeu, sau o altă locaţie extrem de centrală care aparţine primăriei (…) Partea pozitivă este că am obţinut această deschidere financiară, există deschidere din partea tuturor factorilor, partea negativă este că a existat această întârziere nesperat de mare pe acest proiect”, a concluzionat senatorul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!