Campionatul de Automobilism Timiş se pregăteşte pentru etapa cea mai importantă a sezonului, Super Rally 2011, ajuns deja la ediţia cu numărul trei. Acesta va parcurge în două zile, şapte oraşe: Timişoara, Lugoj, Recaş, Deva, Hunedoara, Orăştie, Geoagiu. Competiţia contează pentru etapa a V-a din Campionatul de Automobilism Timiş 2011, cu şase probe speciale (PS) în Timisoara- Lugoj-Hunedoara- Orăştie- Geoagiu Băi.
Automobilele care vor intra în concurs sunt Subaru, Mitsubishi, Honda, Toyota, VW, Dacia Logan, Renault, etc. La start se vor alinia aproximativ 30 de concurenţi, grupaţi pe mai multe clase-juniori, clasa 1(până la 1600 cmc, fără turbo şi tracţiune integrală), clasa 2 ( până la 2000 cmc, fără turbo şi tracţiune integrală), clasa 3 (peste 2000 cm, fără restricţii) şi clasa feminin. Chiar dacă probele sunt identice cu cele de anul trecut, evenimentul se anunţă unul destul de interesant.
Raliul este organizat de Comisia de Automobilism şi Karting din cadrul A.C.R.Timiş, în colaborare cu ACR Hunedoara şi primăriile Hunedoara, Orăştie şi Geoagiu.
Prima Superspecială va porni din Timişoara vineri, 8 iulie începând cu ora 16, ora primului concurent. Sâmbătă, 9 iulie de la ora 9 va avea loc următoarea probă specială, tot cu plecare din Timişoara. A treia probă specială va porni de la Lugoj, sâmbătă cu începere de la ora 10. Proba specială din Lugoj se va desfăşura în parcarea din incinta S.C. “Textila” S. A. Miruna International, situat pe strada Textiliştilor. Următoarele trei probe speciale vor lua startul la Hunedoara, Orăştie şi Geoagiu Băi. Festivitatea de premiere este programată sâmbătă, 9 iulie, la Geoagiu Băi de la ora 21.30.
Citiți principiile noastre de moderare aici!