Polițiștii de la Rutieră au acționat pe tot parcursul weekendului pentru a preveni și combate principalele cauze ale accidentelor. Au aplicat peste 600 de sancțiuni, dintre care 296 șoferilor care au depășit limitele legale de viteză. Mai mult, 56 dintre conducătorii auto au rămas pietoni.
„Astfel, poliţiştii au întocmit 4 dosare penale şi au aplicat 620 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 296 au fost pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum şi 100 pentru neutilizarea centurii de siguranţă. Ca măsură complementară, au fost reţinute în vederea suspendării 56 de permise de conducere pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor şi vehiculelor, nerespectarea regulilor privind efectuarea manevrei de depăşire, conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice şi depăşirea limitelor legale de viteză. De asemenea, au fost retrase 15 certificate de înmatriculare”, povestesc oamenii legii.
Polițiștii vor continua acțiunile și în această săptămână.
Citiți principiile noastre de moderare aici!