Incidentul a avut loc duminică seară, în timpul concertului susținut de trupa timișoreană Cargo.
„Am fost la concertul Cargo, iar niște tineri mai fără minte au început să facă „pogo” (adică să se împingă unii în alții, rănind și persoane neparticipante). Un tânăr de maxim 17 ani de lângă mine și-a protejat prietena, și inclusiv pe mine, să nu fie lovită de cei ce se împingeau și i-a împins mai încolo. În acel moment au apărut gorilele care păzeau evenimentul și i-au luat pe cei care se împingeau, dar și pe acest băiat care a fost trântit la pământ și bătut cu picioarele de acești oameni de nimic, fără să aibă vreo vină sau fără să fie întrebat ceva. Am încercat să îi oprim, dar nu am putut. Inclusiv cei din trupa Cargo au rămas siderați de ceea ce se întâmplă”, povestește o tânără care a fost martoră la întreg incidentul.
Tânărul a încasat o bătaie soră cu moartea de la mai mulți agenți ai firmei de pază. Oamenii de ordine se înghesuiau să îl lovească pe băiat, iar toată scena s-a desfășurat în fața oamenilor care veniseră să asiste la concert.
Incidentul s-a desfășurat la câțiva pași de scena pe care membrii trupei Cargo își țineau concertul, iar muzica nu s-a oprit nici măcar o clipă în timpul în care tânărul era călcat la propriu pe cap de agenții de pază îmbrăcați în uniformă.
„Agenții au vrut să îl imobilizeze, am înțeles că s-a opus, n-au încercat să-l imobilizeze prea mult. Am văzut câteva imagini neplăcute din partea unor agenți. Sperăm să nu se mai întâmple. Se vor lua măsuri împotriva lor și vor fi chemați la o discuție. Se va ajunge până la desfacerea contractului de muncă. Este un eveniment neplăcut. Agenții au fost instruiți de cei de la jandarmerie pentru astfel de situații. Au cursuri de pază. Trebuiau să îl imobilizeze”, spune Constantin Ocneanu, proprietarul firmei de securitate.
Imagini video: Tele Europa Nova
Citiți principiile noastre de moderare aici!