Pe drum a întâlnit oameni pe care i-a întrebat ce înseamnă pentru ei fericirea. De altfel unul dintre scopurile călătoriei sale este să afle de la oameni ce-i face fericiţi.
Un bunic de 92 de ani i-a spus că că îl face fericit faptul că a ajuns la această vârstă, o viaţă cu bune şi cu rele, dar întotdeauna i s-a dat ce a cerut de la viaţă, iar pe un tânăr de 27 de ani îl fac fericit… alţi oameni…
Vineri după-amiază, Silviu, care vrea să parcurgă 4.000 de kilometri cu bicicleta sa până în Iran, a plecat din Lugoj, unde a şi nins cu 30 de minute înainte de plecarea sa, spre Caransebeş. Acum, ultima postare a sa de pe pagina de Facebook, unde îi puteţi urmări parcursul, îl arată pe Silviu în drum spre Herculane. Pe drum a întâlnit un om, pe o margine de drum, care, cel mai probabil, avea toată viaţa într-o bocceluţă, care a spus că e fericit atunci când se uită la soare.
Silviu Cadia are 30 de ani și vrea să parcurgă 4.000 de kilometri în zece săptămâni, cu bicicleta, prin România, Bulgaria, Turcia, Georgia, Armenia şi Iran.
Tânărul îşi vinde zilele de călătorie pentru a o ajuta pe Karina, o fetiţă de 3 ani, din Deva, care are nevoie de o operaţie urgentă, care costă 40.000 de euro. Zilele sale de călătorie pot fi cumpărate cu 25 de euro (100 de lei) bucata. În schimb, cei care vor dona bani, vor primi de la Silviu o scrisoare timbrată din locul în care se află pe parcursul călătoriei şi un rezumat al acelei zile. Costul călătoriei este achitat de şefii lui Silviu, de la firma la care acesta lucrează. De altfel, el nu şi-a mai luat de mai bine de doi ani concediu.
Călătoria a început miercuri, 1 aprilie, de la City Business Centre, din Timişoara. Dacă doriţi să cumpăraţi o zi din călătoria lui Silviu, ori mai multe zile, puteţi dona banii direct Karinei, în conturile menționate mai jos.
CIF 18212553:
EURO: RO 31 BRDE 450 SV 2376 153 4500
RON: RO 05 BRDE 450 SV 0729 533 4500
BRD GSG SMCC, code SWIFT BRDEROBU
Cei care vor să facă o donație trebuie să menționeze faptul că banii sunt pentru Karina Ciorogar. Pentru a primi scrisoarea de la Silviu, cei interesați îi pot trimite acestuia chitanţa transferului bancar şi adresa completă. Silviu a făcut şi un tabel cu zilele care sunt cumpărate deja şi zilele de călătorie care mai sunt disponibile care poate fi accesat aici. Zilele din acest desfăşurător care sunt haşurate cu galben sunt deja “vândute”.
De asemenea, călătoria lui Silviu poate fi urmărită pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/pages/The-Road-The-Happiness/1550266625227202?fref=ts.
Articole pe aceeași temă:
Citiți principiile noastre de moderare aici!