Crima s-a petrecut în dimineața de 18 iulie, cu puțin după ora 5, pe strada Octavian Goga din Timișoara. Bărbatul de 31 de ani, Suciu Ioan-Cristian, se afla în bucătărie alături de soția lui când s-au luat la ceartă. Numai ce descoperise că femeia discuta cu alți bărbați pe Facebook și și-a pierdut mințile.
„În noaptea de 18.07.2016, în jurul orei 05.15, inculpatul Suciu Ioan-Cristian, în timp ce se afla în bucătăria locuinței sale din Timișoara, i-a aplicat soției sale S. V.M., pe fondul geloziei, multiple lovituri de cuțit în spate, în piept și la nivelul palmelor de la ambele mâini, lovituri în urma cărora victima a suferit leziuni traumatice ce au condus imediat la decesul acesteia. Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare Tribunalului Timiş”, spun procurorii timișoreni.
În timpul crimei, în locuință se afla și fiul în vârstă de șase ani al celor doi soți, care însă dormea într-o altă încăpere. Când a văzut că soția lui zace fără suflare într-o baltă de sânge, bărbatul în vârstă de 31 de ani a sunat la 112 și a anunțat că a ucis-o.
Articole pe aceeași temă:
Tanara ucisa de sot, din cauza unor discutii pe Facebook, la Timisoara
Citiți principiile noastre de moderare aici!