Bugetul local al Timișoarei pe anul 2016 a trecut cu 14 voturi, la limită. Consilierii PSD s-au abținut de la vot. Din 27 de consilieri câți are Timișoara, trei au lipsit la plenul de marți în care s-a dezbătut cel mai important proiect: bugetul orașului. Maria Saracan (PNL), Ramona Olteanu (PSD) și Dorel Bogluț (ALDE) n-au fost prezenți marți în Sala de Consiliu a Primăriei Timișoara.
Deși au avut dezbatere publică pentru bugetul orașului pe anul 2016, dar și ședințe ale comisiilor CLT, aleșii municipali tot au găsit ce să vorbească aproximativ trei ore despre banii Timișoarei.
Până la urmă bugetul a trecut, cu 14 voturi „pentru”, date de aleșii PNL, dar și de viceprimarul Traian Stoia (PSD) și de aleșii independenți Flavius Boncea și Elena Wolf.
Consilierii locali ai PSD s-au abținut de la vot, de partea lor fiind și Nistor Geană (ALDE), dar și independenții Bogdan Herzog și Adrian Orza. Era nevoie de jumătate din voturi ca proiectul să fie aprobat.
„Am construit bugetul astfel încât Timișoara să se dezvolte. Accentul a fost pus pe dezvoltarea infrastructurii, de orice fel. Desigur că fiecare sector necesită sume de alte ordine pentru a se putea vedea ceva substanțial în schimbarea în bine. Noi considerăm că din bugetul local, în acești ani, au fost realizate foarte multe obiective care au schimbat fața Timișoarei și de aceea am alocat sume importante pentru proiecte majore. Mai mulți bani ca oricând sunt alocați pentru sănătate. Am constatat, în anii anteriori, că deși am alocat mult mai mulți bani decât se alocau înainte, infrastructura de sănătate este mult rămasă în urmă și nimic nu este mai important decât sănătatea oamenilor, așa că plusăm. Am angajat să construim și un corp nou pentru Spitalul de Copii”, le-a explicat, la începutul ședinței, primarul Nicolae Robu.
Bugetul Timișoarei pe 2016 poate fi consultat aici!
Practic, bugetul local al Timișoarei, format din veniturile totale, este estimat la 949,3 milioane de lei, la care se adaugă și bugetul instituțiilor publice finanțate din venituri proprii și din subvenții din bugetul local – 335 milioane de lei, precum și bugetul fondurilor externe nerambursabile, de doar 3,1 milioane de lei, rezultând un total, fără transferurile între bugete, de 1.260.701.380 de lei.
Cei mai mulți bani se duc, ca în fiecare an, pe Secțiunea de Funcționare – 651 de milioane de lei, în timp ce pe Secțiunea de Dezvoltare în 2016 au fost programați 298 de milioane de lei din bugetul local. Așadar, aproape 300 de milioane de lei, adică 65,7 milioane de euro se vor duce pe investiții în Timișoara anului 2016.
Reprezentanții Primăriei Timișoara au propus mai multe amendamente, plănuind să finanțeze două creșe.
„Avem două terenuri identificate, suma 80.000 de lei. Se propun a fi construite două clădiri în zona strada Cocea și strada Ion Ionescu de la Brad. Diminuare de la Funcționare, banii sunt pentru studiul de fezabilitate și proiect tehnic”, a explicat viceprimarul Dan Diaconu.
Un alt consilier, membru ALDE, Nistor Geană, a propus ca banii puși deoparte pentru studiul de fezabilitate pentru metrou să fie dați pentru un SF pentru Aquapark. Aleșii n-au fost de acord însă.
Alți 1,13 milioane de lei se duc pentru cofinanțarea proiectului Aquatim, desfășurat pe fonduri europene. 1,6 milioane de lei vor fi investiți, conform amendamentelor propuse, în amenajarea de locuințe pentru tineri, atât pentru studiul de fezabilitate și proiectul tehnic, cât și pentru execuție.
Un milion de lei a fost pus deoparte pentru activități conexe la proiectul de trafic management, iar 100.000 pentru Centrul de Excelență al județului Timiș.
De asemenea, în buget au mai fost prevăzuți bani și pentru extinderea Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” și modernizarea clădirilor existente.
Primarul Nicolae Robu a ținut să precizeze că e nevoie de finanțarea mai multor studii și proiecte pentru ca municipalitatea să poată aplica pe fonduri europene.
Articole pe aceeași temă:
Citiți principiile noastre de moderare aici!