Printre formațiile participante se numără și cele germane, compuse din Cinja Tillman / Katarina Schilerwein, respectiv Teresa Mersmann / Isabel Schneider, cupluri care anul trecut au disputat finala mare a competiției. Pe tabloul principal se vor afla 16 echipe, acestora urmând să li se alăture formațiile venite din calificări. CEV Satellite este cea mai importantă competiție de volei pe plajă pe care o găzduiește România, și este organizată pentru al doilea an la rând în Timișoara.
„Ne bucurăm că reușim pentru al doilea an la rând să organizăm acest satelit european. Este important pentru Timișoara, pentru România, să ne aflăm în lumea bună a voleiului pe nisip. S-au înscris până acum echipe puternice, printre acestea numărându-se și formațiile care anul trecut au disputat finala mare. Este important pentru Timișoara că este gazda unei asemenea competiții. Avem experiența de anul trecut și am făcut totul pentru a aduce un plus la capitolul organizare. Vom mai amenaja o tribună de 500 de locuri și vom mări capacitatea celei VIP cu încă 100. Până la startul competiției vom aduce și alte îmbunătățiri bazei.
Pe durata turneului, vom organiza diverse concursuri și activități, pentru a-i implica mai mult pe cei prezenți. În seara de vineri vom organiza și o petrecere pe plajă, pentru că dorim ca oaspeții noștri să se simtă excelent. Nu în ultimul rând, la Shopping City, vom amenaja un teren de volei pe nisip, unde în weekend-ul premergător competiției vom organiza un turneu demo. Vrem ca toți timișorenii să știe de acest eveniment și să le facem o bucurie prin organizarea lui. Sunt convins că totul va ieși bine, și că spectatorii prezenți vor avea parte de meciuri frumoase pe plaja amenajată în Parcul Rozelor. Îi așteptăm pe toți timișorenii să vină pentru a susține echipele României, din care vor face parte și sportive de la clubul UVT Agroland Timișoara”, a declarat Horia Cardoș, președintele clubului nostru și membru în Consiliul Director al Federației Române de Volei.
Voleibalistele timişorene vor începe antrenamentele la volei pe nisip în data de 13 iunie și vor avea programate două ședințe zilnice, până la data startului CEV Satellite. În această perioadă, oficialii grupării vor stabili ce sportive ne vor reprezenta și în ce formule vor evolua. Competiția se va desfășura în perioada 6 – 9 iulie, pe plaja amenajată în Parcul Rozelor din Timișoara. CEV Satellite are premii totale în valoare de 7.500 de euro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!