Cele trei spitale regionale vor fi construite la Iaşi, Cluj şi Craiova, exclusiv din fonduri europene, aceasta fiind cea mai importantă investiţie din cadrul acordului de parteneriat pentru anii 2014-2020, în valoare de aproape un miliard de euro.
„Cea mai importantă investiţie din cadrul acordului, şi totodată prioritatea noastră, este construirea a trei spitale regionale la Iaşi, Cluj şi Craiova, exclusiv din fonduri europene. Putem spune, în sfârşit, că vom construi spitale”, a declarat ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, pentru Mediafax.
Din ce spune ministrul, zonele pentru construcţia unor spitale au fost alese ţinând cont de vechimea unităţilor existente şi de adresabilitate.
„Am ales să construim spitale regionale în Iaşi, Cluj şi Craiova pentru că sunt zonele cele mai defavorizate. De asemenea, vom reabilita o serie de spitale judeţene, infrastructuri locale. Am găsit soluţii, împreună cu Ministerul Fondurilor Europene, pentru finanţarea de echipamente medicale din fonduri structural”, a mai declarant ministrul aceleiaşi surse.
Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, va discuta la începutul săptămânii viitoare varianta construirii unui spital pe fonduri transfrontaliere, în colaborare cu Ungaria.
„Părerea mea e că nu se va face niciun spital regional din cele trei. Sunt două variante – varianta cu cele trei spitale, care e agreată de cei trei şi o variantă cu 11 spitale regionale, agreată de 11. Părerea mea e că se vor face cele 11 spitale. Urmează să prindem spitalul regional, să avem discuţii luni şi marţi cu partea ungară, pe fondurile transfrontaliere. Probabil că-l vom prelua către consiliul judeţean, împreună cu ministerul. Să vedem în ce stadiu e construcţia care e la ora actuală pe Calea Torontalului – mergem pe construcţie nouă sau va fi reluată construcţia”, spune Titu Bojin.
Autorităţile timişorene au cerut de mult timp realizarea unui spital regional în urbea de pe Bega, dar cererile lor nu au avut ecou. Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, chiar i-a scris lui Ponta la începutul acestui an despre acest spital şi necesitatea construirii lui aici.
„Aşteptăm în continuare de la Guvernul României să vedem mai multă aplecare înspre nevoile Timişoarei, mai multă deschidere înspre soluţionarea favorabilă a problemelor pentru care e nevoie de implicarea Guvernului. Noi nu ne-am plâns că n-am primit bani de la bugetul de stat pentru că nu ne este în fire să ne lamentăm, ci ne-am văzut de treabă, ne-am gestionat cât am putut de bine (…) dar nu putem să nu reacţionăm atunci când vedem că Timişoara nu este tratată corect în speţe care nu presupun neapărat alocarea de fonduri de la bugetul centralizat al statului. Am reacţionat pe de o parte printr-o declaraţie de presă, pe de altă parte prin postări pe Facebook în relaţia cu mii şi mii de cetăţeni pe care o am foarte strânsă, dar, şi mai important, prin adrese oficiale transmise primului-ministru Victor Ponta şi ministrului Sănătăţii în privinţa intenţiei Guvernului ca din fondurile europene ale exerciţiului financiar 2014-2020 să se finanţeze realizarea de spitale regionale doar la Cluj, Iaşi şi Craiova. Am argumentat de ce noi considerăm că Timişoara are cel puţin atâtea atuuri câte au celelalte trei municipii importante ale României, pe care le respectăm, pentru a găzdui şi ea un astfel de spital regional”, a declarat Robu în 7 februarie 2014.
Articole pe aceeași temă:
Timisoara ramane fara spital regional!
Daca nu se face spital regional la Timisoara, sa facem altul municipal… cu notorietate de regional
Citiți principiile noastre de moderare aici!