Un pas greşit, în urma unui joc abordat greşit şi care a afectat moralul echipei, aşa văd cei din conducerea tehnică şi jucătorii de la Saracens înfrângerea de la Bucureşti. Urmează meciul de acasă cu Steaua, iar victoria este singura opţiune pentru rugbiştii timişoreni.
„N-am avut atitudinea corectă, am analizat meciul, ne-am creat multe oportunităţi, dar nu am finalizat. Le-am dat ocazia să stea aproape de noi, să creadă că pot să câştige şi asta s-a văzut la finalul meciului. E o situaţie nouă pentru noi, nu ne-am aşteptat. Am identificat toate problemele, am discutat despre înfrângere, trebuie să avem atitudinea bună pentru meciul contra Stelei. În ultimul meci cu Steaua am făcut un joc bun contra lor și sperăm să îl facem și vineri. Ne dorim asta foarte mult, pentru că ceea ce s-a întâmplat weekend-ul trecut nu ne caracterizează”, susţine căpitanul echipei, Stelian Burcea.
Înfrângerea de duminică a fost analizată şi de reprezentantul conducerii administrative. Duşan Filipaş, vicepreşedintele clubului, spune că nu mai este permis niciun asemenea pas greşit, pentru ca echipa să termine pe primul loc sezonul regulat.
„Noi venim după un meci slab la Bucureşti, băieţii au învăţat din greşelile din acel meci. Sunt convins că vineri vom vedea o altă echipă a Timişoarei. Aştept mai multă implicare, dăruire şi să dea totul din ei, să fie o echipă, şi sunt convins că la finalul zilei va fi totul bine. Pentru mine este clar obiectivul pentru acest meci, unul singur, victoria, şi nu putem să acceptăm altceva. Nu mai putem face paşi greşiti, am vorbit cu ei, orice pas ar putea avea urmări şi obiectivul pentru noi este de a termina pe locul 1 la finalul sezonului regulat. E un meci care va fi foarte disputat, ei sunt liderul la zi al campionatului”, a declarat Duşan Filipaş, vicepreşedintele Timişoara Saracens.
Deşi spune că nu modificările operate în componenţa formaţiei bănăţene au fost de vină pentru înfrângerea de la Bucureşti, antrenorul Grainger Heikell admite că la meciul cu Steaua va trimite în teren prima garnitură.
„Vor fi schimbări, vom reveni probabil la echipa care a jucat în teren cu Baia Mare. Am avut oportunități bune în joc şi săptămâna trecută, dar am făcut multe erori, nu cred că problema au fost schimbările. Atitudinea și determinarea trebuie să fie la fel în fiecare săptămână. Ne-am antrenat bine şi sperăm că am învăţat ceva din această înfrângere”, a declarat Heikell.
Meciul cu Steaua are loc de la ora 17, pe stadionul din Ronaţ, fiind televizat pe Dolcesport.
Citiți principiile noastre de moderare aici!