Festivalul European al Spectacolului Timișorean – Festival al Dramaturgiei Românești a ajuns la cea de-a 20-a ediție, iar iubitorilor de dramaturgie li se pregătesc zeci de spectacole de neratat.
În perioada 15 – 22 aprilie se va desfășura prima parte a festivalului, respectiv, FDR. Aici teatrul este sărbătorit așa cum se cuvine, iar publicul se va putea bucura de 13 spectacole românești, atent selectate. Pe 22 aprilie se va încheia această primă parte a festivalului, iar finalul va fi unul grandios și asta pentru că pe scenă vor urca Subcarpați+Orchestra.
Tot în acest interval de timp, respectiv în perioada 16 – 19 aprilie, va avea loc și evenimentul Art of Ageing Festival. Acesta are la bază studii despre modul în care îmbătrânesc europenii, iar statisticile au fost folosite de oamenii din lumea teatrului pentru a da viață unor noi spectacole. Mai mult, cinci dintre aceste coproducții europene vor putea fi vizionate și de publicul timișorean.
De asemenea, în luna iunie, în perioada 6 – 13, timișorenii se vor putea bucura de încă o săptămână de teatru. Atunci, va avea loc partea FEST a evenimentului, în cadrul căreia publicul va putea să se delecteze cu alte spectacole inedite.
PROGRAM FDR:
• Miercuri, 15.04, ora 17 – Casa Armatei, „Sfântul din Sfântu Gheorghe” de Peca Ștefan, regia Ana Mărgineanu, Teatrul „Andrei Mureșanu” Sf. Gheorghe
• Miercuri, 15.04, ora19:30 – Sala Mare a TNTm, „Viața-i mai frumoasă după ce mori”, un spectacol de Mihai Măniuțiu, Teatrul „Tomcsa Sándor” Odorheiul Secuiesc
• Miercuri, 15.04, ora 21 – Sala 2, „Organic” de Saviana Stănescu, regia Andrei Măjeri, Teatrul Național București
• Duminică, 19.04, ora 17 – Studio UȚU, „Amalia respiră adânc” de Alina Nelega, regia Tudor Lucanu, Teatrul Național Cluj
• Duminică, 19.04 , ora 19 – Sala Mare a TNTm, „Cel care închide noaptea”, un spectacol de Nona Ciobanu, Teatrul Maghiar Cluj
• Duminică, 19.04, ora 21 – Sala 2, „În trafic”, un spectacol de Alina Nelega, Teatrul Național Târgu-Mureș
• Luni, 20.04, ora 17 – Studio UȚU, „Amintiri din epoca de școală” de Mihaela Michailov, Asociația ADO București
• Luni, 20.04, ora 18 – Sala Mare a TNTm, „Noul locatar” de Eugène Ionesco, regia Tompa Gábor, Teatrul Nottara, București
• Luni, 20.04, ora 20, Sala 2, „Mobilă și durere” de Teodor Mazilu, regia Victor Ioan Frunză, Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu”, București
• Marți, 21.04, ora 17 – Studio UȚU, În parc, un spectacol de Radu Iacoban, Godot Café-Teatru, București
• Marți, 21.04, ora 19 – Sala Mare a TNT, „Copiii foametei. Mărturii” de Alexei Vakulovski, regia Luminița Țâcu, Teatrul Național „Mihai Eminescu” Chișinău
• Marți, 21.04, ora 21 – Sala 2, „De vânzare / For sale”, un spectacol de Gianina Cărbunariu, Teatrul Odeon, București
• Miercuri, 22.04, ora 17, Casa Armatei, „Produse domestice” de Xandra Popescu, regia Ioana Păun, WASP, București
• Miercuri, 22.04, ora 19 – Sala 2, „Viză de clown” de Saviana Stănescu, regia Alexandru Mihail, Teatrul Odeon, București
Articole pe aceeași temă:
Concertul Subcarpati+Orchestra din cadrul FDR, sold out in doar trei zile
Mult teatru, voie buna si Subcarpati+Orchestra in cadrul evenimentului FEST-FDR
Citiți principiile noastre de moderare aici!