Andreea Stănilă împlinește 30 de ani în luna octombrie. Lucrează de doar doi ani în instituția de pe C.D. Loga, unde a început ca și arhitect colaborator. Ulterior, a ajuns consilier asistent în cadrul Biroului de Reabilitare și Conservare a Clădirilor Istorice, iar acum lucrează în cadrul Direcției de Urbanism. Ea îl va înlocui pe Ciprian Cădariu, care și-a dat demisia din această funcție începând cu 1 decembrie 2015.
„Așteptăm aviz de la Agenția Națională a Funcționarilor Publici și o să semnez dispoziția. Este o absolventă a Facultății de Arhitectură a Universității Politehnica, care a făcut studii de masterat și în Italia. Este o arhitectă foarte bună, după toate aprecierile pe care le-am găsit la adresa ei în perioada aceasta. Este foarte conștiincioasă, eu am încredere în tineri, vreau să o învestesc în această poziție, cu titlu interimar, desigur, până când vom organiza concurs. Ea lucrează deja la Direcția de Urbanism”, a declarat, pentru tion.ro, primarul Timișoarei.
După ce a absolvit Facultatea de Arhitectură din cadrul Politehnicii, tânăra a obținut o diplomă de master în „Restaurare de Arhitectură și Recuperarea Frumuseții Centrelor Istorice”, la Facultatea de Arhitectură a Universității „Roma Tre” din Roma. Mai apoi s-a înscris la un alt master, în „Urbanism și Amenajarea Teritoriului”, în cadrul Universității Politehnica din Timișoara.
Potrivit declarației de avere pe anul 2015 publicată pe site-ul Primăriei Timișoara, Andreea Stănilă nu deține o locuință sau un autoturism personal. Are, însă, active financiare la o bancă, aproape 2.000 de lei, puțin peste 2.300 de euro și aproape 4.800 de dolari.
Articole pe aceeași temă:
Arhitectul sef al Timisoarei si-a dat demisia
Citiți principiile noastre de moderare aici!