Etapa cu numărul doi din Romanian Superbike a adunat pe circuitul Slovakiaring peste 150 de motociclişti din România, Austria, Germania, Elveţia, Slovacia, Ungaria, Bulgaria şi Cehia. Printre aceştia şi campionul timişorean Cătălin Cazacu, care în calitate de campion al clasei Supersport pornea drept favorit în cursa de 600 cmc.
Pilotul numărul unu de la Taifun Racing Team nu a dezamăgit şi a reuşit o cursă foarte bună, încununată cu o noua victorie. Cazacu a pornit de pe locul 3 al unei grile de start ce a numărat 40 de sportivi. „După primul viraj am trecut la conducerea cursei şi am dictat ritmul până la final. Am câştigat cu un avans liniştitor în faţa lui Octavian Negrea şi sunt fericit“, a declarat proaspătul câştigător de la Slovakiaring. Un al pilot de la Taifun Racing, Cosmin Costescu, a încheiat cursa al 8-lea.
Cazacu este lider autoritar în ierarhia generală, cu 50 de puncte. Până la finalul sezonului mai sunt 4 runde. Cel de-al doilea mare campion timişorean din motociclismul de circuit, Ionel Pascotă, şi-a anunţat retragerea din Romanian Superbike din motive financiare deşi a participat în etapa inaugurală a sezonului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!