„Dată fiind starea de sănătate a ÎPS Mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu, atribuţiile administrative au fost încredinţate PS Paisie Lugojanul, episcopul vicar al Arhiepiscopiei Timişoara, sub îndrumarea şi supravegherea ÎPS Mitropolitul Irineu al Olteniei”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Patriarhei Române, părintele Constantin Stoica.
„Am venit aici să ne exprimăm public nemulţumirea faţă de felul în care s-a luat această hotărâre. A fost invocată starea de sănătate a Înalt Preasfinţitului Nicolae Corneanu, dar nimeni nu a venit în teritoriu să o verifice”, ne-a declarat una dintre participantele la protest, o domnişoară care a ţinut să se identifice doar cu prenumele – Bianca. Ea a afirmat că deţine informaţii din rândul unor surse care au fost prezente la lucrările Sf. Sinod şi că, în conformitate cu acestea, PS. Paisie Lugojeanul, arhiereul vicar, ar fi declarat în plen că Mitropolitul Banatului nu mai are discernământ şi putere de decizie. „Vreau să vă spun că tatăl meu vorbeşte de mai multe ori pe zi, la telefon, cu ÎPS Nicolae, care e mereu cu judecata limpede. E adevărat că are probleme de sănătate, dar sunt strict fizice”, a adăugat tânăra. În aceeaşi idee a venit şi declaraţia unui reprezentant al Parohiei Sf. Ilie din Fabric. „Astăzi la prânz l-am sunat eu însumi pe Mitropolitul Nicolae. Evident că luciditatea sa era perfectă. L-am înştiinţat despre acest protest. A spus Dumnezeu să va ajute. L-am întrebat cum se simte şi a spus: … Singur. Vă las pe dumneavoastră să trageţi concluziile”.
„Sunt îngrijorată de când am aflat din ziare despre rezultatele vremelnice ale acestei uneltiri”, a punctat şi prof. Viorica Bălteanu, care a adăugat că intelectualii oraşului ar trebui să trimită Patriarhiei un memoriu prin care să ceară revocarea deciziei Sf. Sinod. Până atunci, credincioşii nemulţumiţi, veniţi din mai multe parohii, sunt hotărâţi să repete protestul şi să cheme Timişoara să li se alăture. Ei intenţionează să obţină o autorizaţie de la primărie pentru o asemenea manifestare şi să revină peste câteva zile în atenţia publică.
Citiți principiile noastre de moderare aici!