„Contăm foarte mult pe ajutorul oamenilor și vă pot da câteva exemple chiar de acum două săptămâni, când am avut două accidente grave de circulație soldate cu părăsirea locului faptei. Unul dintre ele pe strada I.C. Brătianu în care un autoturism Dacia 1304, un pickup dacă vreți, de culoare albă și cazul l-ați mediatizat chiar și dumneavoastră și vă mulțumim, a lovit o doamnă pe trecerea de pietoni și a părăsit locul faptei. Imediat cetățenii de care vă spuneam au luat atitudine, au sunat la 112, au reținut unele detalii care ne-au fost de mare ajutor în derularea anchetei.
Alt accident a fost pe strada Jiul, la colț cu Republicii, unde o mămică mergea cu bicicleta cu fetița. La fel, un tânăr le-a lovit și a plecat de la locul faptei. Imediat cetățenii s-au mobilizat, au sunat la noi la poliție, ne-au așteptat până am ajuns acolo și ne-au oferit detalii foarte importante pentru a putea să-i prindem pe acești doi conducători auto care acum regretă fapta și sperăm să nu se mai repete”, povestește Marcel Crăciunescu.
Comisarul șef este de doi ani la cârma Poliției Rutiere din Timiș și încă de la început a încercat să își apropie colegii de participanții la trafic. Ajutorul oamenilor care circulă zi de zi în oraș este crucial pentru prinderea celor care încalcă regulile de circulație. Asta mai ales în condițiile în care tehnologia din ziua de astăzi ne permite tuturor să înregistrăm anumite nereguli chiar și cu telefonul mobil.
„Cetățenii sunt alături de noi cu tot ce rețin ei și îi rog pe această cale pe toți cetățenii timișeni, dacă au înregistrat anumite lucruri în trafic, nereguli, cu telefonul mobil sau cu alte mijloace, să ne sune, să vină aici la noi, și să ne spună toate necazurile și toate dorințele lor. Legate chiar de sistematizarea orașului, de semafoare care nu funcționează sau semnele de circulație nu sunt bine montate, marcajele, nu sunt corespunzătoare sau există gropi, probleme care există pe carosabil”, punctează șeful Poliției Rutiere din Timiș.
Alte articole pe aceeași temă:
Gest de mare omenie facut de un martor la un accident – TION TV
Citiți principiile noastre de moderare aici!