S-a ieșit în stradă, duminică, în 19 orașe din țară, dar și în străinătate. Românii protestează în șapte orașe din diaspora, printre care și Londra sau Paris. Protestele au loc cu o zi înainte ca Ministerul Justiției să țină o dezbatere publică pe tema OUG privind grațierea și amnistia.
„Avem voință, avem putere și nu ne vom lăsa până când nu se iau măsuri concrete. Vrem garanții certe că democrația va continua să existe în România, vrem ca prioritatea celor care conduc țara să fie binele cetățenilor, nu propriul lor buzunar! Nu acceptăm sub nicio formă ca țara să fie distrusă pentru a satisface interesele câtorva hoți condamnați penal. În orice țară civilizată astfel de lucruri sunt de neconceput. Avem confirmarea că guvernul nu a renunțat la ideea celor două ordonanțe. Probabil că trebuie să-i spunem mai tare că nu le vrem”, au transmis organizatorii din Timișoara.
La protestul de săptămâna trecută au ieșit în stradă aproape 5.000 de timișoreni, conform jandarmilor. Oamenii s-au plimbat și la Prefectura Timiș, dar și sediul DNA, au purtat fel de fel mesaje cu ei și au scandat împotriva OUG privind grațierea și amnistia.
Președintele Klaus Iohannis a declanșat procedura pentru organizarea unui referendum pe tema ordonanței de urgență și a anunțat că contestă atât OUG privind grațierea, cât și proiectul pentru modificarea codurilor penale.
UPDATE. Balada lui Dragnea a răsunat în centrul Timișoarei. Peste 2.000 de persoane la protest
Tânăra care a compus balada lui Dragnea a venit să le cânte oamenilor adunați la protest. Marilena Mihăilescu a cântat toată melodia compusă “în cinstea” lui Dragnea. Organizatorii au dat citire petiției pe care au semnat-o peste 1.000 de timișoreni, iar la auzul numelor membrilor Guvernului, protestatarii au început să huiduie. Ca de obicei, oamenii au venit cu fel de fel de pancarte, pe care scrie: “Dragnea, ești rușinea țării!”, “Vă rugăm să ne scuzați, nu producem cât furați”, “Spune NU grațierii”, “Grindene, cu trupa ta faci de râs Timișoara. În democrație, hoții stau la pușcărie”, “Noi vrem copilărie și pe hoți la pușcărie”, “Nu vă bateți joc de viitorul copiilor noștri”, “Toate partidele, aceeași mizerie”.
Protestatarii au cerut demisia unor membri ai Guvernului, dar și pe cea a Avocatului Poporului, Victor Ciorbea.
UPDATE1. Protestatarii au pornit în marș spre sediul DNA
La fel ca și săptămâna trecută, timișorenii care au ieșit în stradă duminică au pornit într-un marș spre sediul DNA și spre Palatul Administrativ, care găzduiește Instituția Prefectului. Coloana s-a întins pe zeci de metri. Tot drumul, protestatarii le-au transmis fel de fel de mesaje guvernanților, de la “Timișoara cere, fără grațiere” la “DNA, să vină să vă ia”. De asemenea, s-a scandat “Ieșiți din casă dacă vă pasă”.
Numărul protestatarilor a ajuns la peste 5.000.
UPDATE2. Protestul s-a încheiat în Piața Victoriei. Peste 7.000 de oameni au ieșit în stradă la Timișoara
În total, la cel de-al patrulea protest față de ordonanța de urgență privind grațierea și amnistia, la Timișoara au ieșit în stradă în jur de 7.000 de oameni. Atât marșul, cât și protestul s-au încheiat fără incidente, aproape de ora 20.00, în Piața Victoriei. La final, organizatorii le-au mulțumit atât celor care au ieșit în stradă în capitala Banatului, cât și celor din Cluj, București sau Teleorman. Următorul protest anunțat va avea loc duminică tot la ora 17.00, aceasta în cazul în care guvernanții nu grăbesc procedurile pentru ordonanța de urgență.
Proteste au fost organizate în mai multe orașe din țară, printre care: Cluj-Napoca, Alba-Iulia, Ploiești, Craiova sau Arad. La București au ieșit în stradă peste 50.000 de persoane.
Articole pe aceeași temă:
Un nou protest in Piata Operei: Timisoara spune NU amnistiei, spune DA democratiei!
Protest in centrul Timisoarei. Mii de oameni cer renuntarea la gratiere
Protest in tacere, in centrul Timisoarei, impotriva proiectului de gratiere a infractorilor
Citiți principiile noastre de moderare aici!