Polițiștii Secției 1 din Timișoara au fost alertați că, în noapte de vineri spre sâmbătă, persoane necunoscute au pătruns în magazia unei firme din Timișoara de unde au furat mai multe unelte electrice.
Hoții au plecat cu o rindea electrică, o drujbă electrică, o placă compactoare, o pompă de apă, bormașini, flexuri și cabluri electrice, toate în valoare de aproximativ 12.000 de lei. Câteva ore mai târziu oamenii legii au depistat doi bărbați, unul de 21 de ani din Timișoara și unul de 22 de ani din Cernavodă, bănuiți de comiterea furtului.
„Cei doi tineri au fost conduși la sediul poliției, unde le-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. Prejudiciul creat a fost recuperat în totalitate, bunurile fiind restituite păgubitului. Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a celor doi bărbați”, se arată într-un comunicat al IPJ Timiș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!