Șoferii din Timișoara au umplut rețelele de socializare cu imagini din trafic. În special, din Piața Iuliu Maniu.
„A început distracția! Au pornit semafoarele în sensul de pe Reșiței. Azi e duminică, ce o să fie mâine?”, se întreabă un timișorean, pe Facebook.
Un alt șofer îi îndeamnă pe timișoreni să-și umple rezervoarele și să se înarmeze cu multă răbdare. Unii vorbesc chiar și de proteste în stradă…
Potrivit reprezentanților primăriei, toate semafoarele din cadrul proiectului de management al traficului au fost pornite, pentru că de luni începe recepția proiectului. Specialiștii din primărie lucrează deja la sincronizarea acestora, pentru a încerca să îi scutească pe timișoreni de ambuteiaje în trafic.
„Toate semafoarele din cadrul proiectului sunt pornite… trebuie să fie funcționale, pentru că luni începe recepția… Se face recepția și începe sincronizarea semafoarelor”, ne-au explicat oficialii instituției de pe C.D. Loga.
În urmă cu aproape o săptămână, primarul Nicolae Robu spunea că se pregătește inaugurarea proiectului și că începând din această săptămână se vor face sincronizările, în tot orașul.
„Semafoarele nu sunt sincronizate, s-a lucrat pe tot frontul, nu pe porțiuni. De săptămâna viitoare se vor face sincronizările. Încă o dată spun: așteptările ca până acum să se fi văzut beneficii în urma acestui sistem nu își aveau rostul. Am încredere că va merge totul, poate nu va merge perfect totul deodată, pentru că întotdeauna există o perioadă de remedieri – de 60 sau de 90 de zile –, dar noi trebuie să vedem rezultate concrete pe zonă. Perturbarea orașului s-a consumat, nu mai avem intervenții în intersecții, poate pe ici-acolo”, a explicat Robu.
Proiectul „Trafic management și supraveghere video” prevede semafoare noi în 44 de intersecții, 90 de intersecții modernizate, montarea de camere de supraveghere în 134 de intersecții, montarea a 230 de camere video în trafic, a șapte radare de viteză, a 13 radare de informare, a 13 panouri cu afișare numerică, precum și montarea unui număr de 37 de sisteme de detecție a trecerii pe roșu, a 17 panouri de afișare a mesajelor variabile și amenajarea unui centru de comandă pentru trafic și supraveghere video, acesta din urmă fiind inaugurat încă de anul trecut.
Lucrările pentru sistemul de management al traficului sunt efectuate de asocierea Swarco Traffic România, Avitech.Co și Swarco Mizar SPA, la valoarea de 19,9 milioane de lei, fără TVA, adică aproximativ 5,5 milioane de euro, cu tot cu TVA. Aproape 10 milioane de lei – 2,2 milioane de euro sunt puși din bugetul local.
La acești bani se adaugă și cei 1,3 milioane de euro pentru lucrări neprevăzute, ce vor fi executate de Backup Technology. Prin urmare, cel mai performant sistem de trafic management din Europa, așa cum îl lăudau reprezentanții primăriei, ne costă aproximativ 6 milioane de euro.
Lista intersecțiilor cu semafoare noi și camere video!
- Calea Șagului – Str. Bujorilor
- Calea Șagului – Str. Ana Ipătescu
- Bd. Michelangelo – Bd. I.C. Brătianu
- Str. Oituz – Calea Al. I. Cuza – Str. Gheorghe Dima (Piața Mărăști)
- Bd. I. C. Brătianu – Str. Grozăvescu
- Piața Iuliu Maniu
- Bd. 16 Decembrie 1989 – Str. Iancu Văcărescu
- Bd. 16 Decembrie 1989 – Str. Al. Odobescu – Str. Ion Ghica
- Bd. 16 Decembrie 1989 – Str. Gh. Doja
- Calea Șagului – Str. Ioan Rusu Șirianu
- Piața Mocioni
- Bd. Simion Bărnuțiu – Str. Renașterii
- Bd. Simion Bărnuțiu – Str. Samuil Micu
- Bd. Republicii – Str. Paris
- Bd. Regele Carol I – Str. Iancu Văcărescu
- Bd. Take Ionescu – Str. Înfrățirii
- Bd. Take Ionescu – Str. Dimitrie Gusti (Inspectoratul de Poliție)
- Bd. Take Ionescu – Str. N. Filipescu
- Bd. Take Ionescu – Str. Aurel Popovici
- Str. Sf. Ioan – trecere pietoni in Piața Eliade
- B-dul Michelangelo – Academician Alexandru Borza (înlocuiește intersecția Str. Gheorghe Adam – traversare tramvai)
- Str. Dacilor – Splaiul Peneş Curcanul
- Str. Dacilor – Splaiul Nistrului
- Str. Dacilor – Str. Mihalache – Str. Ştefan cel Mare (Piaţa Traian)
- Bd. 3 August 1919 – Str. Episcop Lonovici
- Bd. 3 August 1919 – Splaiul Nistrului
- Bd. Revoluției din 1989 – Str. N. Filipescu
- Bd. Take Ionescu – Str. E. Baader – trecere pietoni (înlocuiește intersecția Str. C. Brediceanu – Str. Iosif Nemoianu)
- Str. Iosif Nemoianu – Str. Liviu Gabor
- Bd. Regele Carol I – Str. Ion Ghica
- Str. Joszef Preyer – Str. Căpitan Damşescu
- Str. Ion Barac – Bd. Dâmboviţa
- Str. Gheorghe Adam – trecere pietoni la spital
- Str. Avram Imbroane – trecere pietoni (relocată în Str. Avram Imbroane – Str. Renașterii)
- Str. Avram Imbroane – Str. Mihail Kogălniceanu (la Gara de Est)
- Bd. Revoluţiei din 1989 – Bd. C.D. Loga
- Bd. Revoluţiei din 1989 – Bd. M. Eminescu – Str. V. Goldiş
- Str. Proclamaţia de la Timişoara – Str. Augustin Pacha
- Aleea F.C. Ripensia – trecere pietoni
- Str. Proclamația de la Timișoara – Str. F. Griselini
- Str. Joszef Preyer – Str. Mangalia
- Str. Joszef Preyer – Str. Crizantemelor
- Bd. Take Ionescu – Str. E. Baader (actual nesemaforizată – provine din lista celor 90 de intersecții semaforizate și înlocuiește intersecția Str. Stefan cel Mare – Str. Şt. O. Iosif – Str. Gloriei, care trece în lista celor 90 de intersecții semaforizate)
- Bd. Dâmboviţa – Str. Ana Ipătescu
Lista intersecțiilor semaforizate care au și camere video!
- Calea Şagului – Bd. Liviu Rebreanu
- Bd. Liviu Rebreanu – Str. Ranetti
- Bd. Liviu Rebreanu – Str. Hebe
- Bd. Liviu Rebreanu – Str. C-tin Brâncoveanu
- Bd. Liviu Rebreanu – Str. Ulpia Traiana
- Bd. Liviu Rebreanu – Str. Drubeta
- Bd. Liviu Rebreanu – Str. Salcâmilor
- Bd. Liviu Rebreanu – Str. Cosminului
- Bd. Liviu Rebreanu – Calea Martirilor – Bd. I. Bulbuca
- Str. Arieş – Str. Surorile Martir Caceu
- Str. FC Ripensia – Str. 1 Decembrie
- Str. FC Ripensia – Bd. Eroilor de la Tisa
- Str. Cluj – Str. 1 Decembrie – Arieș
- Str. Cluj – Str. Eroilor de la Tisa-V. Babeș
- Bd. Michelangelo – Bd. C.D. Loga
- Bd. Michelangelo – Bd. M. Eminescu
- Str. I.C. Brătianu – Bd. Revoluției din 1989 – Str. Hector
- Str. I.C. Brătianu – Bd. Take Ionescu – Str. Hector (Piaţa I.C. Brătianu)
- P-ţa Consiliul Europei
- Calea Şagului – Str. Verdi – Str. Mureş
- Str. Cluj – trecere pietoni (Liceul Ion Vidu)
- Bd. 16 Decembrie 1989 – Bd. C. Brâncoveanu – Bd. Dragalina
- Bd. 16 Decembrie 1989 – Spl. Tudor Vladimirescu
- Bd. 16 Decembrie 1989 – Bd. Regele Ferdinand
- Piața Regina Maria
- Bd. Republicii – Calea Circumvalaţiunii – Str. Jiul
- Calea Circumvalaţiunii – Str. C. Brediceanu – Calea Bogdăneştilor
- Calea Circumvalaţiunii – Str. Gheorghe Lazăr
- Calea Circumvalaţiunii – Str. Burebista
- Str. Simion Bărnuţiu – Calea Dorobanţilor – Str. Gh. Adam
- Str. Simion Bărnuţiu – Str. M. Kogălniceanu – Bd. Take Ionescu
- Str. Stefan cel Mare – Str. Şt. O. Iosif – Str. Gloriei (actual semaforizată – provine din lista celor 44 de intersecții nesemaforizate și înlocuiește intersecția Bd. Take Ionescu – Str. E. Baader, care trece în lista celor 44 de intersecții nesemaforizate)
- Str. Gh. Dima – Str. Gh. Lazăr
- Str. Gh. Dima – Str. Brediceanu – Str. Sf. Ioan
- Bd. Republicii – Bd. Gen. Dragalina
- Bd. Gen. Dragalina – Spl. Nicolae Titulescu
- Bd. Dragalina – Spl. T. Vladimirescu
- Bd. Dragalina – Bd. Regele Carol I
- Bd. Iuliu Maniu – Bd. Regele Carol I – Str. I. Preyer
- Str. Gării – trecere tramvai (1 – Elba)
- Str. Gării – trecere tramvai (2 – Elba)
- Calea Dorobanţilor – Str. Ovidiu – Str. Uzinei
- Str. Andrei Şaguna – Str. Iuliu Grozescu – Str. Iosif Vulcan
- Str. Andrei Şaguna – Str. I. Mihalache – Str. Tigrului
- Str. I. Mihalache – Str. Theodor Neculuţă (actuala Str. C-tin Titel Petrescu)
- Str. I. Mihalache – Str. Anton Pann
- Bd. Revoluţiei din 1989 – Str. Martin Luther(Popa Șapcă)
- Piața Leonardo da Vinci (Michelangelo)
- Str. Brediceanu – Str. Paris
- Bd. Ferdinand – Bd. C.D. Loga
- Str. 20 Decembrie 1989 – Bd. C.D. Loga – Str. Săvineşti
- Piaţa 700
- Str. Gheorghe Lazăr – Liceul Ion Mincu
- Calea Şagului – Str. Ovidiu Cotruş
- Calea Torontalului – Str. Timiş
- Calea Torontalului – Str. Miresei – Bd. Cetăţii
- Calea Torontalului – Str. Liege
- Calea Aradului – Str. Lăzărescu
- Calea Aradului – Str. Miresei – Str. Amurgului
- Calea Aradului – Str. Călan – Str. Răduleţ
- Calea Aradului – Str. Liege
- Calea Sever Bocu – Str. Divizia 9 Cavalerie – Str. Amurgului
- Calea Sever Bocu – Str. Liniştei
- Calea Sever Bocu – Str. Lirei
- Calea Sever Bocu – str. Sfinţii Apostoli Pavel şi Petru – Str. Grigore T. Popa
- Calea Dorobanţilor – Al. Pădurea Verde
- Str. Banatul – Bd. Dâmboviţa
- Str. Demetriade – Str. Frigului
- Str. Demetriade – Str. Divizia 9 Cavalerie
- Bd. Cetăţii – Str. Cloşca – Str. Gh. Lazăr
- Bd. Cetăţii – Calea Bogdăneştilor
- Bd. Bulbuca – Bd. Sudului
- Bd. Bulbuca – Str. Sănătăţii
- Bd. I. Bulbuca – Str. Dr. Mureşan – Str. Arieş
- Calea Stan Vidrighin – Intrare RATT
- Calea Stan Vidrighin – Bd. Eroilor de la Tisa
- Str. Ştefan cel Mare – Str. Pestalozzi
- Str. Iepurelui – Str. Anton Pann (P-ţa Vârfu cu Dor)
- Str. Prezan – Calea Martirilor – Str. Mareşal Averescu
- Str. E. Zola – Str. Bujorilor
- Str. E. Zola – Str. Chişodei
- Str. E. Zola – Str. Victor Hugo
- Str. C. Brâncoveanu – Str. Mureş
- Bd. Eroilor de la Tisa – Str. Daliei
- Str. C. Brâncoveanu – Str. Ciprian Porumbescu
- Str. Ciprian Porumbescu – Str. Al. Odobescu
- Bd. Mihai Viteazu – Str. Victor Babeş
- Bd. Mihai Viteazu – Str. Sfânta Rozalia (Romulus)
- Bd. Mihai Viteazu – Bd. Vasile Pârvan – Spl. T. Vladimirescu
- Bd. Vasile Pârvan – UVT (trecere de pietoni)
Articole pe aceeași temă:
Se pregateste inaugurarea Semaforisoarei. Unda verde, o enigma si pentru Robu
Lista intersectiilor din Timisoara cu semafoare noi si camere video. Piata Marasti e printre ele
Citiți principiile noastre de moderare aici!