Bărbatul a fost prins de polițiștii de frontieră în noaptea de 29 spre 30 septembrie. A transportat șapte sirieni cu mașina personală de la Belgrad până în apropierea frontierei dintre Serbia și România, pe raza localității Jimbolia. Scopul său a fost să îi ajute să intre ilegal în România, iar pentru asta le-a explicat sirienilor traseul. În schimbul ajutorului, sârbul a primit 1.000 de euro de la cei șapte.
În dosarul său rechizitoriul a fost terminat, iar sârbul a fost trimis în judecată pentru trafic de migranți. Soarta sa va fi hotărâtă de magistrații de la Tribunalul Timiș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!