Bărbatul a fost găsit de fratele său spânzurat lângă casă. Într-o cameră a imobilului se aflau pe un pat socrii acestuia care aveau cate o pernă pe față, iar fiul său de 7 ani se afla mort în altă cameră.
Motivul pentru care și-a omorât familia nu este cunoscut, dar poliţia a declanşat o anchetă pentru a afla toate detaliile care au condus la această tragedie. Potrivit polițiștilor, soția bărbatului nu se află în țară, fiind plecată la muncă în Italia.
UPDATE. Vecinii spun că băiețelul s-a născut cu probleme de sănătate, iar de la început în familie au existat probleme financiare, astfel că femeia a plecat în Italia, la muncă. Zilele trecute, criminalul le-a povestit că este foarte supărat pe soția sa, care l-a anunțat că vrea să divorțeze. Ba chiar să vândă și casa din comuna Șag. Cel mai probabil, a fost și motivul care a declanșat furia bărbatului.
Pe profilul sau de facebook, criminalul si-a postat o fotografie in care isi arată banii
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş, Mădălina Mezdrea, spune că, din primele cercetări, poliţiştii au stabilit că socrii bărbatului au fost ucişi cu un topor. “Ei fost descoperiţi întinşi pe pat, cu o pernă deasupra capului. Copilul de 7 ani nu prezenta urme evidente de violenţă. Cauzele decesului acestuia urmând să fie stabilite de anchetatori”, a arătat Mezdrea.
Primarul comunei Şag, Venus Oprea, a declarat că tânarul de 29 de ani şi soţia lui obişnuiau să meargă des în Italia, la muncă. Din banii câştigaţi acolo, ei şi-au construit casa în care s-a petrecut tragedia. Edilul a mai arătat că bărbatul nu a dat semne de depresie, iar ieri a fost la masă la părinţii lui, unde s-a comportat normal, însă din discuţiile avute cu familia, a înţeles că soţia agresorului l-a sunat recent din Italia şi l-a anunţat că inţentionează să vândă casa. Sotia barbatului era de fapt infiată de cei doi bătrani ucişi, care erau părinţii adoptivi.
Anchetatorii au mai arătat că după ce a comis crimele, ucigaşul a lăsat un bilet în geamul casei, prin care-i avertiza pe trecători: “Nu intraţi, am comis crime! Sunaţi la 112!”.
Vom reveni cu amănunte
Citiți principiile noastre de moderare aici!