Anunţul a fost făcut de directorul general al RATT, Ioan Goia, în şedinţa Consiliului Local Timişoara de vineri.
Dacă iniţial Goia spunea că cele două tramvaie reabilitate – tramvaiele botezate „Armonia” – vor circula pe liniile 1 şi 2, în cele din urmă reprezentanţii Regiei locale de transport au decis altceva. Garniturile modernizate vor fi puse în circulaţie pe linia 6, începând de săptămâna viitoare, posibil chiar de luni, 3 August – Ziua Timişoarei
Până atunci, vagoanele vor mai trece prin nişte teste în nopţile ce vor urma, a explicat directorul general al RATT.
Tramvaiele vor fi încărcate cu saci de nisip şi vor ieşi pe traseu prin oraş, se va măsura capacitatea maximă de încărcare şi se vor verifica sistemul de frânare şi alte detalii tehnice, iar mai mulţi vatmani vor fi instruiţi pentru a le putea conduce fără probleme.
Cele două tramvaie reabilitate la Arad şi Paşcani au ajuns la Timişoara la finele lunii iunie, după ce au stat cam un an în lucrări. Au fost prezentate de Ziua Transportului Public Timişorean, în 8 iulie, şi au fost duse apoi înapoi la RATT pentru teste.
Modernizarea garniturilor a costat peste 1 milion de euro.
Reprezentanţii Primăriei Timişoara intenţionează să reabiliteze 30 de tramvaie vechi din parcul RATT. Până acum au fost modernizate două…
Lucrările au fost atribuite, prin licitaţie, firmelor Electroputere VFU Paşcani şi Astra Vagoane Călători Arad.
Alte articole pe aceeași temă:
Timisoara are un nou model de tramvai: Armonia. Miercuri va fi scos in lume
Tramvaiele Armonia au iesit pe sine. Tot centrul Timisoarei a fost blocat!
Tramvaiele Armonia sunt tot in teste. RATT nu poate estima cand vor fi puse in circulatie
Citiți principiile noastre de moderare aici!