Contactat zilele trecute de reporterii www.tion.ro, proprietarul liniei de cale ferată de la ieşirea din Timişoara spre Moşniţa se angajase să rezolve problema trecerii, aflată într-un stadiu avansat de degradare, până la sfârşitul acestei săptămâni, acuzând lipsa de comunicare a autorităţilor locale. Promisiuni au avut şi reprezentanţii municipalităţii, că se va interveni săptămâna trecută, dar nu s-a întâmplat nimic.
După lungi aşteptări, sâmbătă, muncitorii şi-au făcut în sfârşit apariţia în zonă. Au fost scoase afară vechile şine, iar circulaţia a fost deviată prin zonele laterale. S-au fomat din nou cozi lungi de maşini, dar şoferii s-au resemnat în mare parte la gândul că măcar în sfârşit se lucrează la pasaj.
„Stăm până terminăm, vrem să deschidem până dimineaţă. Se reface infrastructura, se schimbă traversele, se pun dale. S-a întârziat puţin până am procurat toate materialele necesare. Linia va fi înlocuită”, ne-a declarat, sâmbătă după-amiază, responsabilul de şantier, Tudor Jurj, de la SC Grup Transport Feroviar.
După ce se vor termina lucrările în zona trecerii de cale ferată, oficialii Primăriei Timişoara spun că se va interveni la partea de drum, la începutul săptămânii viitoare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!