Festivalul AccesArt, organizat de Fundația Rubin din Timișoara, a ajuns anul acesta la cea de-a cincea ediție. De vineri și până duminică, în Piața Unirii și pe strada Regimentul 5 Vânători vor avea loc o mulțime de ateliere de creație – modelaj din lut, modelaj fimo, jonglerie, pictură, body painting și altele. De asemenea, pe tot parcursul festivalului, timișorenii vor putea vizita expoziţii de fotografie, grafică digitală, benzi desenate, lampioane. Acesta este primul an în care festivalul beneficiază de finanțare, din partea Administrației Fondului Cultural Naţional.
“Am simțit o deschidere a instituțiilor față de eveniment. După patru ani, pentru prima dată am primit finanțare, de la Administraţia Fondului Cultural Naţional, ceea ce a rezultat în agenda amplă a atelierelor de anul acesta. Participanții la ateliere se vor alege, dincolo de experiență, și cu câte o lucrare. (…) De asemenea, anul acesta lansăm, în premieră, și site-ul festivalului, accesart.ro, precum și o revistă care va ieși după încheierea evenimentului”, a povestit în deschiderea festivalului Stelian Cirț, președintele Fundației Rubin.
Tot în cadrul AccesArt, Asociaţia Timişoara Capitală Culturală Europeană va susţine un atelier de pictură cu amprentare şi va face înscrieri pentru cei ce doresc să devină voluntari în cadrul asociaţiei. Rotaract Timişoara va organiza o acţiune de face painting, Gizi Radio va continua în cadrul festivalului campania “De ce iubeşti muzica?”, iar cei de la AT4T vor avea un atelier de măşti şi reprezentaţii de pantomimă.
Pentru a participa la ateliere nu este nevoie de înscriere – oricine trece prin zonă se poate așeza nestingherit la una dintre mesele de lucru, indiferent de vârstă, pregătire, ocupație sau… talent. Fiecare seară de festival se va încheia cu câte un concert. Vineri vor cânta timișorenii de la Rubik s Cube, sâmbătă seara Gabriel Rosati y su BraziLatAfro Project, iar festivalul va fi încheiat de Teo Milea și Amalia Gaiță, duminică.
AccesArt 2012 e organizat de de Fundaţia Rubin şi finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, cofinanţat de Consiliul Judeţean Timiş şi Primăria Municipiului Timişoara prin Casa de Cultură a Municipiului Timişoara (programul Timişoara Mica Vienă) şi sponsorizat de Îngerii Galbeni.
Arta ia cu asalt Piata Unirii din Timisoara, la sfarsit de saptamana
Ateliere de benzi desenate, graffiti, jonglerie si body painting la Festivalul Acces Art
Citiți principiile noastre de moderare aici!