Formaţia a iniţiat recent o campanie socială numită “Românie, HAI!” (care este totodată şi titlul unei piese de-a lor) care se doreşte a fi un îndemn spre unitate, spre tărie de caracter, spre demnitate. „Dacă în urmă cu 22 de ani românii au ieşit în stradă pentru schimbare, este momentul unei noi revoluţii, o revoluţie a mentalităţii şi a caracterului. Noi nu căutam revolte sau scandaluri, dorim doar să depăşim această involuţie socială. Schimbarea din ţara asta nu se va face de către politicieni. Schimbarea sa va face când noi ne vom schimba“, spun membrii formaţiei timişorene care a luat naştere în prima zi a lunii aprilie din 1989.
Recitalul lor de joi a cuprins o serie de piese cunoscute din repertoriul propriu, una dintre ele, „Tu eşti boala mea“ fiind dedicată soţiei chitaristului Misa Grujic. Printre melodii, băieţii au strecurat şi o interesantă versiune a celebrului The Wall din repertoriul celor de la Pink Floyd.
„Sunt contra trupelor care cântă cover-uri, mi se pare complet aiurea să faci o formaţie doar pentru ca să cânţi piesele altora. Nu-ţi pui deloc mintea la contribuţie şi e absolut neproductiv“, ne-a declarat tobarul formaţiei Amala, Dorin Anghel. Concertul de joi a fost prima apariţie a trupei în formulă unplugged.
Citiți principiile noastre de moderare aici!