Alegătorii care nu au fost convinși de niciunul dintre cei 14 candidați au optat pentru… anularea votului. Fost membru al PNŢCD, actualmente independent, consilierul local Flavius Boncea a scris pe buletinul său de vot următorul citat: „Am credința, și cu ea mă voi duce dincolo, că România va păși pe calea democrației numai prin Monarhie” – Corneliu Coposu.
Reprezentanţii Biroului Electoral Judeţean Timiş spun că potrivit legii este interzisă fotografierea buletinului de vot, pentru că votul este secret şi se consideră că se violează secretul votului.
Legea 370 din 2004 pentru alegerea Preşedintelui României, în varianta sa actualizată, prevede că „Preşedintele României se alege prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat”. Cei de la BEJ spun că nu se prevede expres că este interzisă fotografierea buletinului de vot, dar interdicţia vine „prin deducţie” şi „analogie”, dat fiind că votul este secret. Reprezentanţii BEJ Timiş afirmă că, şi dacă nu este pozat buletinul cu ştampila pusă pe vreun candidat, tot nu este permis acest lucru.
Violarea secretului votului se pedepseşte prin amendă.
Sesizări pe această temă au existat şi în alte judeţe ale ţării, de exemplu la Galaţi. Acolo, ACL a cerut BEJ Galaţi o decizie de interzicere a fotografierii votului, sesizând că membrii birourilor secţiilor de votare au primit SMS-uri în care se arăta că este permisă fotografierea votului şi au cerut emiterea unei decizii prin care să fie interzis acest lucru. BEJ Galaţi a respins sesizarea, susţinând… că nicio lege nu prevede interzicerea fotografierii votului.
„Nu se prevede în niciun act normativ aferent alegerilor pentru Preşedintele României interzicerea fotografierii buletinului de vot. În unanimitate, BEJ a respins sesizarea ACL”, afirma Andi Mihalache, purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral Galaţi.
Subiectul este intens discutat şi pe pagina de Facebook a lui Andrei Gheorghe, după ce realizatorul TV a postat pe reţeaua de socializare buletinul de vot cu ştampila pusă în dreptul candidatului Monica Macovei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!