„Avem voință, avem putere și nu ne vom lăsa până când nu se iau măsuri concrete. Vrem garanții certe că democrația va continua să existe în România, vrem ca prioritatea celor care conduc țara să fie binele cetățenilor, nu propriul lor buzunar! Nu acceptăm sub nicio formă ca țara să fie distrusă pentru a satisface interesele câtorva hoți condamnați penal. În orice țară civilizată astfel de lucruri sunt de neconceput. Avem confirmarea că guvernul nu a renunțat la ideea celor două ordonanțe. Probabil că trebuie să-i spunem mai tare că nu le vrem”, este mesajul transmis de organizatori.
Timișorenii sunt chemați așadar să „spună NU amnistiei” și „DA democrației”, duminică, 29 ianuarie, la ora 17, în Piața Operei. Totodată, sunt invitați să semneze o petiție „în vederea consolidării statului de drept”, adresată președintelui Camerei Deputaților – Liviu Dragnea, președintelui Senatului – Călin Popescu Tăriceanu, ministrului Justiției – Florin Iordache și premierului Sorin Grindeanu.
Acesta este cel de-al patrulea protest organizat la Timișoara, de când a ieșit la iveală faptul că Guvernul Grindeanu vrea să dea o ordonanță de urgență privind grațierea și amnistia. Săptămâna trecută, aproape 5.000 de oameni, potrivit jandarmilor, au protestat în centrul Timișoarei.
Articole pe aceeași temă:
Protest in centrul Timisoarei. Mii de oameni cer renuntarea la gratiere
Citiți principiile noastre de moderare aici!