Se strigă din nou adunarea la protest, duminică, 26 februarie. Sub titulatura „Timișoara #rezistă până pleacă hoții”, în urbea de pe Bega are loc un nou protest. Timișorenii continuă să reziste în centrul urbei.
„Duminică, 26 februarie, ora 19 în Piața Victoriei continuăm să #rezistăm. Lumea întreagă este cu ochii pe noi și multe țări ni se alătură în această luptă. Ei, hoții, nu vor mai rezista mult!
Recomandăm celor care:
– nu au cu cine lăsa copiii acasă: îndemnăm să roage un prieten sau să vină cu ei (de asemenea vedeți și evenimentele dedicate celor mici),
– sunt bolnavi: le urăm însănătoșire grabnică,
– sunt obosiți: sperăm că au reușit să se odihnească,
– nu sunt siguri pentru ce se protestează: să urmărească postările explicative de pe eveniment, și să se alăture celorlalți în piață.
Niciun efort nu este prea mare comparativ cu ce vor hoții să facă în următorii ani! #rezist #continuăm #rezistăm #unitate”, transmit organizatorii, „Timișoara civică”, pe pagina de Facebook a evenimentului.
Protestatarii cer în continuare demisia lui Liviu Dragnea, a lui Călin Popescu Tăriceanu și a lui Sorin Grindeanu și își susțin cauza: Proclamația România 2017+. De altfel, în piață se vor strânge semnături pentru această proclamație.
Protestatarii cer, prin Proclamația România 2017+, ca niciun guvern, indiferent de coloratura politică, să nu mai repete vreodată „Ordonanța 13”, dar vor și transparență în administrație prin e-guvernare, avocatul poporului să fie ales direct de cetățeni, cetățenii să poată sesiza direct Curtea Constituțională, cer depolitizarea funcțiilor publice și ocuparea lor doar prin concurs, membrii guvernului să nu fie și parlamentari, eliminarea avizului parlamentar pentru cercetare penală a guvernanților și fără penali în demnitățile și funcțiile publice.
Articole pe aceeași temă:
Din nou protest la Timisoara: Vrem sa plece hotii!
Timisoara rezista! Inca un protest in Piata Victoriei
Protest tacut in Piata Victoriei din Timisoara
Citiți principiile noastre de moderare aici!