Odată finalizate lucrările la pasajul subteran Michelangelo, în această toamnă, începe şantierul pe alte străzi din această zona a oraşului, tot printr-un proiect pe fonduri europene, din primăvara anului viitor, estimează oficialii municipalităţii. Este vorba despre proiectul Michelangelo 2, iniţiat tot în timpul fostei administraţii Ciuhandu şi modificat de actuala administraţie. Asta, pentru că primarul Nicolae Robu nu a fost de acord cu planul de a se amenaja două pasarele pietonale din sticlă pe strada Cluj şi pe Aleea Ripensia, după cum era prevăzut iniţial în proiect, motivând că „sunt total nepotrivite”.
Edilul spune că proiectul va putea fi pus în practică pentru că s-au făcut economii pe alte proiecte pe fonduri europene în urma licitaţiilor organizate de municipalitate pentru execuţie.
„S-a finalizat reproiectarea pentru Michelangelo 2, documentaţia şi aplicaţia pe fonduri europene a fost depusă cu proiectul revizuit şi, ţinând seama că avem economii importante (…), acest proiect va fi fără îndoială aprobat pentru finanţare. Proiectul Michelangelo 2 are o valoare de 33,81 milioane lei cu TVA inclus. Lucrările vor prevedea lărgirea străzii Surorile Martir Caceu şi a Aleii FC Ripensia la trei benzi, drept urmare, de la Casa Tineretului până la Novatim vom avea trei benzi de circulaţie, cu sens unic, iar apoi de la Novatim şi până la Michelangelo – Piaţa Leonardo da Vinci vom avea din nou trei benzi. S-a renunţat la acele pasarele şi pe strada Cluj şi pe strada FC Ripensia. Pe strada Cluj nu mai avem nicio lucrare”, a explicat, marţi, Robu.
Reprezentanţii primăriei au precizat că proiectul cuprinde de asemenea lucrări la reţelele tehnico-edilitare şi amenajarea sau reamenajarea de locuri de parcare pe strada Aleea FC Ripensia după lărgire.
„Pe porţiunea FC Ripensia, între Surorile Martir Caceu şi 1 Decembrie, vom amenaja noi locuri de parcare. Vor fi refăcute în viziune mai la zi. Trebuie să asigurăm locuri de parcare în zonă, pentru că este o zonă dens locuită şi e nevoie de locuri de parcare. Se vor înlocui şi reţelele edilitare de apă, canalizare, gaz, termoficare şi iluminat public, cred că şi trotuarele au rămas…”, a afirmat primarul.
Edilul-şef estimează că lucrările vor putea demara în primăvara lui 2015.
„Abia în primăvară ar putea începe lucrările. Presupun că instrumentarea proiectului, a cererii de finanţare, la nivelul Agenţiei ADR 5 Vest va decurge bine, dar după aceea noi va trebui să dăm drumul la licitaţie, ori licitaţia durează minimum minimorum trei luni”, a mai explicat Robu.
Tot din economiile făcute pe alte proiecte europene vor fi finanţate şi reabilitarea Parcului Justiţiei şi a Parcului Alpinet. De asemenea, se vor reface clădirile în care funcţionează trei şcoli din oraş: Liceul Nikolaus Lenau, Colegiul C.D. Loga şi Liceul Jean Louis Calderon.
Citiți principiile noastre de moderare aici!