Este un proiect în valoare de aproape 55 de milioane de lei, cofinanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională. Clădirea are patru etaje, plus parter, şi este dotată cu echipamente, instrumente și software la standarde înalte.
„Este pe punctul de a se finaliza, în sfârşit, Oncogenul – acel proiect important, unic în sud-estul Europei. Proiectul va fi gata pe 31 ianuarie, aşa cum este stabilit”, a declarat managerul Spitalului Judeţean Timişoara, Iulius Jugănaru.
Obiectivul proiectului este înlocuirea metodelor clasice de tratament antitumoral și îmbunătățirea speranței de viață a bolnavilor de cancer din Regiunea Vest şi nu numai. În centru vor lucra 35 de specialiști, care vor realiza studii celulare, de biologie moleculară și terapii celulare pentru bolnavii de cancer, leucemie și alte boli hematologice. Practic este un centru de cercetare de unde e posibil să vină leacul pentru cancer ori alte leacuri care să facă viaţa mai uşoară celor care se confruntă cu această boală. Lucrările ar fi trebuit să se termine în primăvara anului trecut, dar conducerea Spitalului Județean Timișoara a reușit să convingă Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică să prelungească termenul de finalizare cu încă opt luni, pentru că au apărut probleme tehnice.
Citiți principiile noastre de moderare aici!