„Este un pacient în vârstă de 26 de ani, din Arad, internat în clinica noastră joia trecută şi care are diagnosticul prezumtiv de elefantiazis, sau picior de elefant. Cu alte cuvinte, unul dintre picioarele tânărului are aspect de picior de elefant. Membrul este foarte mare şi foarte greu pentru pacient, ceea ce îl împiedică să meargă normal, să lucreze, să aibă o viaţă normală”, explică prof. dr. Horia Vermeşan, şeful Clinicii I de ortopedie a Spitalului Judeţean Timişoara. Aceasta a adăugat că, în prezent, pacientul se află încă în perioada de investigaţie şi că au avut loc câteva consultări chiar şi cu specialişti din Italia şi Austria pentru o cât mai bună rezolvare a cazului.
Miza este mare. „Este un pacient tânăr, care în prezent nu lucrează şi şi-ar dori acest lucru. Pe lângă faptul că piciorul său este foarte mare, nu încape într-un pantof şi îl împiedică să meargă, radiografiile făcute arată că şi osul a început să sufere. Problema este, deci, foarte mare. Trebuie să fim bine lămuriţi, lucrăm şi cu chirurgii plasticieni, care nu au mai văzut un astfel de caz, pentru a găsi cea mai bună soluţie. Nu putem să tăiem şi gata. Aceasta este problema bolilor rare. Sunt foarte dificil de tratat, nu avem experienţa necesară şi e foarte greu să lupţi împotriva naturii. Pentru că, datele sale genetice, l-au făcut aşa. Ceea ce ne propunem este să-i redăm funcţionalitatea piciorului şi să nu lăsăm situaţia să evolueze spre distrucţia oaselor”, a adăugat prof. dr. Horia Vermeşan.
De cealaltă parte, tânărul pacient spune că se ştie cu afecţiunea încă din copilărie şi că de atunci merge greu. În ultima vreme piciorul s-a umflat mai tare şi a fost foarte greu, ceea ce l-a determinat să se adreseze specialiştilor din Timişoara pentru că şi-ar dori să „îi facă piciorul mai mic”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!