Sâmbătă după-amiază bărbatul proaspăt eliberat din centrul de la Jebel s-a urcat din nou pe clădirea unui supermarket si amenință că se sinucide sub privirile trecătorilor.
La fața locului a ajuns un echipaj de pompieri, precum și unul de jandarmi și unul de poliție. În tot acest timp, bărbatul care pare a fi sub influența băuturilor alcoolice cere autorităților să o sune pe fosta concubină și să îi spună să vină să vorbească cu ea.
Vă reamintim că bărbatul este un om al străzii care în urma cu mai multe luni s-a despărțit de femeia cu care trăia în concubinaj deoarece “a început să exagereze cu alcoolul”, spune femeia. De atunci, bărbatul o urmărește și, pentru a-i atrage atenția, se urcă pe câte o clădire din zona în care femeia lucrează și amenință că se sinucide dacă aceasta nu se împacă cu el. La cea de-a patra tentativă de sinucidere bărbatul a fost internat într-un centru de psihiatrie din Jebel.
Update: Reprezentanții ISU Banat au reușit în cele din urmă să-l convingă pe bărbat să coboare. Acesta a fost preluat de o ambulanță SMURD și transportat la Spitalul Județean Timișoara unde va primi îngrijiri medicale pentru rănile pe care și le-a provocat cu o lamă.
Vom reveni cu imagini
Timisorean dus la Jebel dupa a patra tentativa de a sari de pe o cladire
A amenintat ca se omoara pentru a-si impresiona fosta concubina
Citiți principiile noastre de moderare aici!