Oamenii legii din cadrul Serviciului Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal continuă reverificarea imobilelor istorice. În prima parte a anului au împărțit notificări proprietarilor, pentru demararea procedurilor de obținere în regim de urgență a certificatelor de urbanism și a autorizațiilor de construire pentru remedierea stării de degradare. Termenul stabilit a expirat la începutul lunii iulie, așa că s-a trecut la sancțiuni.
„Dacă săptămânile trecute au fost aplicate sancțiuni asociațiilor de proprietari din Piața Victoriei nr. 5, Emanoil Gojdu, Preyer și 16 Decembrie nr. 20, în aceste zile au mai fost aplicate alte patru sancțiuni. De această dată asociațiilor de proprietari din Piața Victoriei nr. 1, nr. 1A, 1B și Piața Sfântul Gheorghe nr. 1 le-au fost întocmite procese verbale de constatare a contravenției conform Legii 422/2001, deoarece nu au făcut niciun demers în termenul stabilit pentru repararea fațadelor care prezintă desprinderi de tencuială ce pot constitui un real pericol pentru cetățeni”, transmit reprezentanții Poliției Locale.
Amenzile sunt între 4.000 și 8.000 de lei și sunt stabilite de către arhitectul șef al Timișoarei. Oamenii legii susțin că vor continua controalele pe tot parcursul anului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!