Ciprian Jichici s-a remarcat în ultimii ani prin atitudinea bătăioasă din Consiliul Local Timișoara și, deși a fost și unul dintre cei mai absenți consilieri, atunci când participa la ședințe era unul dintre cei care își impuneau punctul de vedere.
În ultimul timp, însă, Jichici a fost din ce în ce mai absent, atât pe scena politică, cât și la ședințele de plen. Vineri seara, acesta a anunțat pe Facebook că va demisiona din PNL și din Consiliul Local Timișoara.
Într-un mesaj lung postat pe rețeaua de socializare, Jichici își explică gestul.
„Capăt de drum. În august 2002 intram în sediul PNL animat de ideea de a mă implica în politică pentru a schimba ceva în bine în Timișoara și în România. Timp de mai bine de 13 ani am încercat să merg înainte fără a face acele compromisuri cu care sunt profund incompatibil. Nu sunt un ipocrit, așa că nu susțin că nu am făcut deloc compromisuri. Le-am făcut, așa cum le-au făcut și le fac toți cei care sunt implicați în politică. Acceptarea ca șefi a celor care se comportă într-un mod în care tu însuți nu te-ai comporta vreodată, este un compromis. A te gândi cum să spui lucrurilor pe nume fără să încalci statutul partidului, este un compromis. A sta la aceeași masă cu unii despre care știi bine cât de mult rău au făcut, este un compromis. Și multe altele, sunt, la fel, compromisuri. Compromisuri pe care le-am făcut. Au fost însă, la fel de multe cele pe care nu le-am făcut și nu am acceptat să le fac indiferent de consecințe, deși mi-au fost propuse”, a scris Ciprian Jichici.
Fostul liberal se recunoaște înfrânt de sistemul din care a făcut parte și pe care a crezut că îl poate schimba.
„Am încercat în acești ani să fiu cât mai aproape de ceea ce înțeleg eu a fi politica în esența ei – a lua acele decizii care, dacă te-ar afecta pe tine însuți sau pe cei foarte apropiați de tine în mod direct, ar fi acceptabile. Am încercat să rezist în politică în ideea că voi ajunge într-o zi în poziții care mi-ar permite să influențez în mod direct și benefic viețile oamenilor din jurul meu. Am fost de multe ori vocea care și-a permis să vorbească prea liber și prea direct pentru lașii din jurul meu. De multe ori am deranjat și am fost oaia neagră. Pentru că nu am depins vreodată de bunăvoința cuiva, pentru că nu m-a avut nimeni la mână cu vreun dosar, pentru că mi-am câștigat existența exclusiv prin valoare profesională. Nu aveți idee cât de mult deranjează toate acestea într-un partid politic românesc. A venit ziua în care trebuie să recunosc faptul că m-am înșelat și că am greșit. M-am înșelat fiind probabil prea naiv să cred că pot schimba sistemul din interiorul lui fără a face compromisuri incompatibile cu mine și cu convingerile mele. Am greșit încercând să merg înainte și acceptând lucruri în ideea că trebuie să fii în interior pentru a putea schimba ceva. Realitatea este, din păcate, diferită. Sistemul politic românesc a devenit atât de putred, de slab, și de ineficient încât trage România în jos. Am realizat că singurul rezultat al insistenței mele de a rămâne în el va fi că mă voi scufunda împreună cu el”, mai spune Jichici.
El a anunțat că nu mai crede în liderii partidului și nici personajele pe care le promovează și, în consecință, a decis să demisioneze din PNL și din Consiliul Local Timișoara. El face și o aluzie la copreședintele PNL Timiș, Nicolae Robu, care a afirmat că este adeptul „meritocrației”.
„Doresc să fiu bine înțeles, cred în rolul fundamental al democrației în societatea modernă. Cred în rolul partidelor politice, cred în rolul politicienilor și cred în rolul liderilor de partide, la orice nivel. Nu mai cred însă în cei care sunt azi la conducere. Nu mai cred în promovarea mediocrității și nesimțirii pe criterii ”meritocratice”. Nu mai cred nici în liderii partidului din care fac parte și nici în personajele pe care le promovează. Toate acestea m-au adus la momentul la care să decid că este timpul să fiu sincer cu mine și să recunosc faptul că este inutil să mai merg înainte pe acest drum. În cursul săptămânii viitoare (imediat ce voi reveni în România) îmi voi înainta demisiile din calitățile de membru al PNL și al Consiliului Local Timișoara”, mai spune Jichici.
În continuare, fostul consilier local susține că nu demisionează pentru că ar avea frustări legate de funcții, ci pentru că nu are nimic în comun cu mediocrii care au împânzit partidul în ultima perioadă.
„Nu este o decizie emoțională, nu este o decizie pripită. Este rezultatul multor luni de reflecție, de zbatere și de încercare de identificare a unor motive de a nu o lua. În momentul de față sunt la 10.000 de kilometri de Timișoara participând la o conferință în Seattle. Distanța și detașarea față de ceea ce se întâmplă acasă mi-au permis să definitivez această decizie în liniște, fără interferențe exterioare. Ea nu este rezultatul vreunei frustrări legate de poziții sau funcții. Nu renunț la politică pentru că n-aș avea timp (motivul ”ideal” invocat mereu de cei care au încercat să justifice decizii incorecte față de mine) sau pentru că nu aș mai avea motivație. Concluzia (tristă pentru mine) la care am ajuns este că nu mai am nimic în comun cu partidul din care fac parte. Celor care ar fi tentați să tragă concluzii pripite le spun direct și apăsat că nu am nimic în comun nici cu celelalte partide. În esență, nu mai sunt compatibil cu ”meritocrația” din PNL care a ajuns la un nivel la care eu nu mă mai ridic. Mi-a devenit imposibil să mai interacționez și mă mai asociez cu personaje de tot felul. Partidul din care am decis să plec are în mod evident printre membrii săi un număr foarte mare de oameni de valoare. Din păcate, vocea lor se pierde din ce în ce mai mult în corul mediocrității. Trist, dar adevărat”, mai scrie Jichici.
În încheiere, acesta susține că în următoarea perioadă se va dedica vieții personale și profesionale cu speranța de a reveni pe scena politică.
„Tuturor celor care cred cât de puțin în mine sau măcar în eforturile mele, le multumesc din suflet. Tuturor celor care văd în mine o cât de mică speranță de schimbare le cer sincer iertare că nu mai pot continua. Celor care m-au ajutat și sprijinit în toți acești ani, le sunt recunoscător. Celor care m-au criticat, suspectat sau înjurat le mulțumesc la fel de mult și de sincer pentru că în multe cazuri m-au ajutat să realizez că greșesc. În acest noiembrie agitat de 2015 a venit vremea ca drumul meu să se despartă de cel al PNL. Fac acest pas cu un profund regret și cu tristețe. Am crezut sincer în ceea ce am făcut și în ideile pentru care am luptat. Pentru moment, îmi voi dedica timpul vieții personale și profesionale. Din toată această experiență rămân doar cu speranța că va veni cândva o zi în care să îmi doresc să redevin membru al unui partid politic”, a concluzionat Jichici.
Citiți principiile noastre de moderare aici!