Dacă la Braşov se sărbătoreşte de câţiva ani buni, iar anul trecut s-a ţinut şi la Bucureşti, în 2014 celebrul Oktoberfest din capitala Bavariei ajunge în premieră şi la Timişoara.
Reprezentanţii municipalităţii timişorene au anunţat deja locul unde se va desfăşura festivalul.
„Propunerea a venit din partea Clubului Economic German, care organizează un astfel de eveniment atât la Brașov, cât și la București. Am îmbrățișat ideea, aceste zile de sărbătoare ale Oktoberfest se vor desfășura în zona Ştrandului Tineretului, pe platoul de lângă Arena Aquasport. Va fi un cort mare, cel mai mare din țară, îl amplasează acolo. Noi îi sprijinim cu pază, toalete, chestii de genul ăsta. Săptămâna viitoare va fi semnat un protocol. Primăria nu contribuie financiar cu nimic la organizarea acestui eveniment”, a explicat viceprimarul Dan Diaconu.
Cum au decurs ediţiile anterioare organizate la Braşov şi Bucureşti de Clubul Economic German și Bonima SRL, deținătoarea mărcii înregistrate Oktoberfest în România? Au fost organizate parade şi concursuri cu premii, s-a ascultat muzică germană, au fost reprezentaţii de balet, s-a ales Miss Oktoberfest, s-au degustat specialităţi culinare bavareze şi a curs multă bere.
Pentru acest eveniment va fi montat un cort gigant, de peste 3.000 de metri pătraţi.
Mult-aşteptatul Oktoberfest va fi organizat în perioada 4-14 septembrie la Braşov, între 25 septembrie-5 octombrie la București, iar în perioada 16-19 octombrie la Timişoara, unde va fi oficial prima ediţie.
Se va face şi promovare într-un mod inedit, în zona centrală a Timişoarei urmând să fie amenajată o micuţă câmpie bavareză, de unde doritorii vor putea obţine informaţii despre Oktoberfest, potrivit autorităţilor locale.
Programul festivalului va fi anunţat în perioada următoare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!