Costa Rica găzduiește aproximativ 5 la sută dintre speciile care trăiesc în acest moment pe glob. Astfel, nu este de mirare că pădurile tropicale care acoperă o mare parte din această țară găzduiesc mii de specii de păsări, reptile, mamifere și insecte.
Turiștii au la dispoziție câteva zeci de parcuri naționale și rezervații naturale ce așteaptă să fie descoperite. Printre cele mai frumoase sunt Parcul Național Tortuguero unde puteți admira minunatul spectacol al puilor de broaște țestoase, proaspăt eclozate, care se zbat să ajungă la apa mării. Acesta este cel mai popular parc național, deși nu se poate ajunge aici decât cu barca sau avionul.
Rezervația Monteverde este la fel de frumoasă. Ascunsă în lanțul muntos Cordillera de Tilarán, această rezervație găzduiește numeroase specii de reptile, leneși, jaguari, și aproximativ 5.000 de specii de fluturi de noapte.
Cea mai sălbatică zonă din Costa Rica este Peninsula Osa. Aici veți găsi jumătate dintre speciile de animale indigene acestei țări, precum jaguari, tapiri, dar și cel mai periculos șarpe din Costa Rica. Pentru a vizita aceste rezervații cel mai recomandabil este să angajați un ghid local care să vă arate cele mai frumoase locuri, dar și care să vă spună mai multe despre flora și fauna acestor parcuri.
Dacă preferați vacanțele leneșe la malul mării, Costa Rica are o mulțime de plaje perfecte pentru acest lucru. Fie că optați pentru o localitate mai turistică precum faimosul Tamarindo sau Montezuma ori un sat mai izolat, unde puteți să vă bucurați de plajele pustii și valurile perfecte pentru surf, precum Puerto Viejo sau Dominical, vacanța dumneavoastră va fi cu siguranță de neuitat.
La final, dacă mai aveți timp, nu trebuie să ratați nici unul dintre vulcanii din Costa Rica. Această țară are zeci de vulcani, șase dintre ei fiind încă activi. Dar, cel mai interesant este cu siguranță Arenal, în Parcul Național cu același nume. Vulcanul Arenal este considerat a fi în repaus din 2010, dar asta nu înseamnă că nu oferă priveliști incredibile de lângă craterul cu diametru de peste 140 m.
Citiți principiile noastre de moderare aici!