Preşedintele Eco-Nautic Club Timișoara, Nicolae Bîrsan, spune că ambarcaţiunile pe care intenţionează să le achiziţioneze primăria nu vor putea circula pe Bega, şi asta din mai multe motive. El a făcut şi o adresă în acest sens, un „avertisment” trimis primarului Nicolae Robu, dar şi către prefectul de Timiş, Corpul de Control al premierului Ponta şi chiar preşedintele României, Klaus Iohannis.
Bîrsan cere să se analizeze oportunitatea şi legalitatea cheltuielilor care urmează să fie făcute de către Primăria Timişoara cu achiziţia celor şapte vaporetto şi înfiinţarea unui serviciu de transport public pe Bega. Dincolo de animozităţile pe care le-a avut cu primarul Nicolae Robu şi ironiile sale la adresa edilului, el susţine că acest serviciu nu poate fi implementat în condiţii legale şi tehnice pe canalul Bega.
„Dorim să evităm încă o situaţie penibilă de genul “minibuzurilor” electrice pentru turism (…), ne referim la chinezismele ilegale li neînmatriculabile care zac acum expuse la Muzeul Satului şi în Parcul Copiilor”, îi transmite Bîrsan lui Robu.
Reprezentantul Eco-Nautic Club are mai multe întrebări pentru oficialii primăriei.
„Cum intenționaţi să implementaţi în mod legal activitatea de transport public pe Bega cu cele 7 vaporetto (…), dat fiind că Bega nu este navigabilă, conform informării primite de noi de la ANR – Autoritatea Navală Română în 04 iunie 2015, dat fiind că un serviciu de transport public pe Bega nu va fi autorizat de ANR înainte de dragarea şi cartografierea canalului, marcarea acestuia, semnalizarea și reglementarea navigaţiei?” – aceasta ar fi prima întrebare.
Nicolae Bîrsan mai atrage atenţia că, potrivit Planului Urbanistic Zonal aprobat în 2009 în Consiliul Local, activităţile permise pe Bega sunt de sport şi agrement, iar în opinia sa acestea nu pot coexista cu cea de transport public
O altă întrebare se referă la dimensiunile ambarcaţiunilor, prea mari pentru a putea circula pe Bega, potrivit celor de la Eco-Nautic Club.
„Cum intenționaţi să rezolvaţi problemele tehnice pe care le ridică gabaritul navelor alese pentru serviciul de transport public, dat fiind că navele pe care le-aţi stabilit prin caietul de sarcini ies din gabaritul canalului, dat fiind că, pentru a utiliza aceste nave, e necesară ridicarea nivelului apei pe canalul Bega, ceea ce implică repararea de urgenţă a stăvilarului de la Sânmihaiu Român (care stăvilar nu este nici în jurisdicţia PMT şi asupra căruia nu aveţi nicio putere de decizie…!)?” – vor să afle reprezentanţii clubului nautic.
Alte probleme cu care cred aceştia că se vor confrunta autorităţile locale ar fi lipsa personalului navigant şi lipsa… pasagerilor, ceea ce va face ca RATT să nu poată susţină funcţionarea sistemului.
„Care credeţi că este numărul mediu lunar de potenţiali clienți ai serviciului dvs. de transport public cu 7 vaporetto, dat fiind că viteza LEGALĂ de navigaţie pe canalul Bega este de 12 km/h, cu 6 km/h sub poduri, dat fiind că viteza de exploatare a navelor a fost stabilită în caietul de sarcini în mod totalmente ILEGAL şi de capul lui de către căpitanul Bărboi (n.r. – Alexandru Bărboi, căpitan de port specialist, Căpitănia Portului Timişoara) la 25 km/h, pentru a putea justifica eficienţa (…)? De unde veţi finanţa deficitul pe care îl vor aduce la bugetul local costurile de operare (…), dat fiind că potenţialul de pasageri ai acestui serviciu a fost estimat în mod exagerat de către “specialiştii” serviciului tehnic din PMT pentru a justifica necesitatea a 7 “vaporetto” de 50-70 locuri şi aproape garantat că în realitate nu veţi avea nici 10% din încărcarea estimată pe cursă, dat fiind că aţi optat pentru nave cu două motoare diesel, care vor genera consumuri mari (…), dat fiind că biletul de transport public trebuie să rămână 2 lei, altfel intraţi în competiţie cu taxiurile?”, îi mai întreabă pe oficialii primăriei Nicolae Bârsan.
Le-am cerut reprezentanţilor Primăriei Timişoara un punct de vedere cu privire la toate aceste afirmaţii. Oficialii municipalităţii susţin că s-au consultat cu specialişti în elaborarea caietului de sarcini şi că nu vor exista probleme cu circulaţia ambarcaţiunilor pe Bega. Viceprimarul Dan Diaconu urmează oricum să ne prezinte un punct de vedere oficial.
Primăria este la cea de-a doua licitaţie pentru vaporetto, după ce la prima nu a fost înregistrată nicio ofertă. Acum există doi ofertanţi, iar procedurile au ajuns pe ultima sută de metri. Între timp a crescut bugetul destinat achiziţiei de la aproximativ 1 milion de euro la peste 3 milioane de euro.
Articole pe aceeași temă:
Timisorenii au sarbatorit Ziua Marinei. Anul viitor vom avea vaporase pe Bega
Doua oferte la licitatia organizata de Primaria Timisoara pentru vaporetto
Citiți principiile noastre de moderare aici!