Tion.ro a analizat modul în care au evoluat în ultimii ani salariile directorilor societăților la care este acţionar unic Consiliul Local Timişoara sau asociat, cum este cazul Retim, precum și la nivelul regiei de transport a primăriei – RATT.
Astfel, la societatea de salubrizare a Timișoarei, Retim Ecologic Service, Gheorghe Pară – director general marketing economic a declarat venituri de 282.596 de lei pe an doar de la Retim. Vorbim despre venitul realizat în ultimul an fiscal încheiat, adică 2014. Directorul economic, Radu Gheorghe Săsăran, a câștigat 180.572 de lei/ an.
Nici membrii Consiliului de Administrație al societății nu o duc rău. Dorel Borza, de exemplu, consilierul personal al primarului Nicolae Robu, a obținut 31.716 lei în calitate de membru în CA al Retim.
Societatea de salubrizare, una cu capital mixt, româno-german, unde CLT deține jumătate din acțiuni, este singura la care salariul directorului general a scăzut ușor comparativ cu anul anterior. Potrivit declarației de avere din 2014, înainte Gheorghe Pară câștiga 284.720 lei/an.
Dar Retimul merge bine, având în vedere că a putut să îi pună la dispoziție primarului Nicolae Robu o limuzină Mercedes de 50.000 de euro, pe care edilul a primit-o în folosință ca mașină de serviciu, cheltuielile de exploatare și întreținere fiind suportate tot de către societate.
Aquatim, Horticultura și Piețe
La Aquatim, directorul general Ilie Vlaicu a câștigat anul trecut 179.442 de lei – salariu, indemnizaţie/ prime performanță și gestionare fonduri nerambursabile, plus 19.056 de lei în urma participării la diferite proiecte (consorțiu Aquatim – universități, institute de cercetare etc.).
Și ceilalți directori ai societății de apă-canal au încasat sume frumușele: Nicolae Ghelsingher, director tehnic – 107.879 lei, Gheorghe Stînean, director dezvoltare – 108.326 lei, Rozalia Giuchici, director Economic – 116.119 lei, Petru Hidiş, director producţie – 108.471 lei.
Directorul Ilie Vlaicu câștiga 167.939 lei/ an de la Aquatim potrivit declarației de avere din 2014 și 138.000 de lei din exercitarea acestei funcții plus predat conform declarației din 2013.
La Horticultura, directorul general Andrei Drăgilă a declarat un venit anual de 129.393 de lei. Directorul tehnic, Elena Stănilă, a obținut din salarii 96.142 de lei, iar directorul economic, Felicia Brânzei – 112.971 lei.
Societatea are și un administrator, liberal, cu familie angajată la Horticultura, potrivit declarației de avere și a celei de interese: Flaviu Nelu Iepan, administrator – 19.200 lei, Crina Iepan (soția), facturistă – 16.800 lei, Bogdan Iepan (fiu), şofer la aceeași societate – 12.000 de lei.
Potrivit declarației de avere din 2014, înainte Andrei Drăgilă câștiga 92.061 lei/ an, iar după cea din 2013 – 77.223 lei/an.
La SC Piețe SA, directorul general Victor Ștefan a câștigat anul trecut 97.034 de lei, iar directorul economic Petre Ulucian Petre – 86.751 de lei.
Potrivit declarației din 2014, Ștefan câștiga înainte 60.428 lei/an de la Piețe, iar conform celei din 2013 – 49.591 lei/an.
Salariu aproape dublu pentru Goia, la RATT
La RATT, pe site-ul Primăriei Timișoara apare doar declarația de avere a directorului general Ioan Goia, care spune că în 2014 a obținut 86.499 de lei din exercitarea acestei funcții. Salariul lui Goia aproape că s-a dublat. Potrivit declarației de avere pe care a completat-o în 2014 înainte el câștiga 46.860 lei/ an de la RATT, iar potrivit celei depuse în 2013 – 42.912 lei/an.
RATT are și un director tehnic, Marcel Nicola, și un director pe Tehnologia Informației, Adrian Sârb, dar declarațiile de avere ale acestora nu au fost publicate.
De altfel, și cei de la primărie au cam rămas în urmă cu actualizarea datelor. Accesând secțiunea „Instituţii, societăţi comerciale şi regii subordonate Consiliului Local Timişoara” de pe site-ul municipalităţii aflăm că director este în continuare… Eugen Stănescu, deşi el nu mai ocupă de ani buni această funcţie.
Cum stă la capitolul salarii conducerea SC Drumuri Municipale SA?
Actualul director general Valentin Martânov a câştigat 132.432 de lei/ an. A fost director tehnic-producţie, el devenind oficial director general al SDM la începutul acestui an.
Ca director general a figurat încă anul trecut Octavian Ioan Bulboacă, potrivit reprezentanților municipalității. Acesta a obținut 89.499 lei de la SDM, plus încă 5.052 de lei ca și salariat la societatea Rosign SA, care se ocupă de semnalizări rutiere. La SDM mai există și un director economic, Marcela Fericel, care a câștigat 129.056 lei în ultimul an fiscal, potrivit declarației de avere.
Și salariul directorului general al SDM a crescut în ultimii ani. Potrivit declarației de avere depuse de Bulboacă în 2014 salariile cumulate erau de 60.932 lei/an, iar potrivit declarației din 2013 – de 45.911 lei/an.
Șase directori și la Colterm
La societatea de termoficare Colterm sunt nu mai puțin de șase directori, la fel ca și la Aquatim. Cât a câștigat fiecare din exercitarea funcției vă prezentăm în continuare: Cristian Mircea, director general – 99.764 lei, Ivantie Ruseț, director comercial – 64.102 lei, Ionel Viorel Buciu, director economic – 100.227 lei, Mihai Golu, director producție – 69.087 lei, Cristian Heredea (PSD), director distribuție – 72.943 lei, Emil Şerpe (PNL), director tehnic-dezvoltare – 43.158 lei, plus 10.042 lei ca membru în CA al Colterm.
O ușoară creștere la nivel salarial a fost și la Colterm în ultimii ani, Cristian Mircea câștigând 97.041 lei potrivit declarației de avere din 2014, iar fost director general Petrică Pampu 95.414 lei/ an conform declarației din 2014, respectiv 86.914 lei/an potrivit celei din 2013.
Articole pe aceeași temă:
Adio salarii nejustificate pentru sefii societatilor din subordinea Consiliului Local Timisoara
Primarul Nicolae Robu a primit limuzina Mercedes de 50.000 de euro. Unde a testat-o?
Citiți principiile noastre de moderare aici!