În timp ce timișorenii s-au bucurat de minivacanța de 1 Iunie și de Rusalii, muncitorii de la Porr au lucrat de zor pe șantierul Pasajului Jiul. Ce au reușit să facă deja puteți vedea în două filmulețe postate pe Youtube de userul Zyraxes1!
Vă reamintim, traficul prin pasaj, dar și pe strada Circumvalațiunii a fost blocat încă din noaptea de miercuri spre joi, 31 mai/1 iunie, pentru montarea podurilor de cale ferată aferente uneia din cele două linii de circulație. Traficul va fi închis prin pasaj și pe Circumvalațiunii până sâmbătă, 10 iunie.
De îndată ce vor fi montate primele două poduri și făcute pregătirile necesare, va fi închisă din nou circulația, pentru montarea celui de-al treilea pod.
Operațiunea care se desfășoară în aceste zile a fost explicată chiar de primarul Nicolae Robu, în mai multe rânduri. Podurile, care au fost prefabricate pe șantier, trebuie puse pe noile culee. Una dintre liniile de cale ferată a fost desființată, urmând ca circulația să se desfășoare pe o singură linie. Un al treilea pod ar urma să fie aranjat după ce sunt la locul lor primele două, operațiunea fiind identică pentru cealaltă linie de cale ferată.
Edilul-șef este convins că lucrările vor fi gata înainte de termen și că se va putea circula pe cele cinci benzi pe sub calea ferată începând din toamna acestui an.
„Sunt toate premisele ca acest proiect extrem de important să fie finalizat cu jumătate de an înainte de termen, și anume în luna septembrie”, a reiterat Robu.
După finalizarea lucrărilor, pasajul va avea cinci benzi de circulație, iar strada Jiul patru benzi. Lărgirea acestuia nu înseamnă doar lucrări pe sub trecerea de cale ferată, ci și reorganizarea intersecției. Vor fi amenajări stradale și pe Bd. Republicii, se va păstra geometria, iar sensurile de circulație vor fi separate prin realizarea unor insule. Pentru mijloacele de transport în comun vor fi amenajate alveole, iar intersecția cu rampa pasajului se va realiza cu cinci benzi și insulă direcțională centrală. Pe ambele părți vor fi amenajate piste pentru bicicliști și trotuare.
Licitația pentru lărgirea pasajului a fost lansată la începutul lunii septembrie 2015. Valoarea estimată a contractului era de 28 de milioane de lei, fără TVA, adică peste 7,6 milioane de euro, însă firma Porr Construct s-a angajat, la licitație, că efectuează lucrările cu 4,7 milioane de euro, cu tot cu TVA, adică 17.693.552 de lei, fără TVA, din care 1,57 milioane de lei fără TVA reprezintă lucrări diverse și neprevăzute. Durata de execuție este de 14 luni, conform contractului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!