Luni, 20 octombrie, de la ora 18, vizitatorii care vin la Muzeul de Artă Timișoara vor putea să admire lucrările deținuților din mai mule închisori din România, Grecia și Ungaria.
Evenimentul a fost organizat de Penitenciarul Timișoara în colaborare cu Asociația pentru Ajutorarea Copiilor cu Afecțiuni Hemato-Oncologice „Patricia Popa”. Astfel, în cadrul vernisajului „Omul din oglindă” vor fi expuse 88 de lucrări de pictură, grafică și fotografie.
Prin acest eveniment, organizatorii expoziției doresc să le ofere cetățenilor posibilitatea de a înțelege care este viața oamenilor de după gratii. De asemenea, vernisajul a fost organizat și pentru a sprijini copiii cu afecțiuni medicale grave, motiv pentru care sumele strânse de pe urma expoziției vor fi donate Centrului de Transplant medular din cadrul Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!