Reprezentanţii societăţii Drumuri Municipale (SDM) spun că, de când a fost introdus noul TimPark – din 15 martie 2013, veniturile încasate din exploatarea şi gestionarea sistemului de parcare au crescut uşor. Asta reiese dacă facem o comparaţie între ultimul an integral de TelPark, 2012 adică, şi primul an integral de TimPark – 2014.
Astfel, veniturile încasate din TimPark în anul 2014 au fost de 5.879.663 de lei, în timp ce veniturile din TelPark în 2012 au fost de 5.695.686 lei, potrivit oficialilor SDM.
Şi numărul de abonamente a crescut, spun cei care gestionează sistemul. E adevărat, şi oferta s-a diversificat odată cu introducerea noului TimPark: pe lângă abonamentele generale, cele la purtător sau cele de locatar, acum există posibilitatea de a opta pentru un abonament valabil într-o singură zonă de exemplu – cea roşie, cea galbenă sau cea albastră.
Anul trecut au fost vândute 32.683 de abonamente de parcare TimPark, în timp ce în 2012 au fost vândute 24.281 de bucăţi, din datele care ne-au fost prezentate de către reprezentanţii societăţii.
La plata prin telefon, cei mai mulţi şoferi optează pentru SMS, deşi este o variantă mai costisitoare.
„Tipul de abonament de parcare solicitat cel mai des şi achiziţionat de către clienţi este abonamentul de tip “general”, care asigură parcarea în toate zonele tarifare, cu excepţia zonei verzi (zero). Modalitatea preferată de plată între SMS, respectiv voucher este SMS-ul, însă în ultima perioadă şi plata parcării prin intermediul voucherului a înregistrat o creştere”, afirmă şeful Serviciului TimPark, Ionel Ursu.
Zeci de mii de taxe de penalizare
Mulţi şoferi nu plătesc însă parcarea… În 2014, inspectorii SDM au aplicat 38.427 de taxe de penalizare, majoritatea pentru neplata staţionării, pentru încălcarea prevederilor regulamentului TimPark.
Conducătorii auto sunt puşi la taxe de penalizare dacă staţionează fără abonament sau fără a achita contravaloarea parcării prin telefon, dacă depăşesc timpul de staţionare în cazul în care au apelat la plata prin telefon, dacă staţionează pe baza unui abonament care nu este conform zonei, cu abonamente expirate sau eliberate pentru alte autovehicule etc.
Valoarea taxei de penalizare este de 70 de lei în cazul achitării până în primele 15 zile calendaristice, 150 de lei începând cu cea de-a şaisprezecea zi şi 40 de lei în cazul achitării în primele 48 de ore de la abatere.
În situaţia în care posesorul unui autovehicul este identificat la a treia abatere şi nu a plătit contravaloarea penalizărilor anterioare se vor bloca roţile maşinii.
„Taxele sunt toate pentru neplată sau mai există parcare dezordonată, când se ocupă două locuri, dar acelea nu sunt multe, sunt îndeosebi pe zona verde, fostele parcări cu bariere din centru. Valoarea încasărilor din taxele de penalizare, în anul 2014, este de 1.214.633 de lei. Gradul de încasare este de cam 50%. Înainte era chiar mai mic gradul de încasare… Ele sunt urmărite în două moduri: în instanţă şi prin blocarea roţilor. Perioada de prescripţie este de 3 ani. În acest interval îi urmărim. La a treia taxă neachitată, dacă şoferul nu a plătit staţionarea în acel moment, îi blocăm roţile autoturismului şi îl deblocăm doar după plata taxelor datorate din urmă. În paralel, mergem în instanţă cu cei pe care nu apucăm, fizic, să îi blocăm”, a mai declarat, pentru www.tion.ro, Ionel Ursu.
Din totalul veniturilor încasate din exploatarea şi gestionarea sistemului TimPark, se plăteşte Primăriei Timişoara o redevenţă în cuantum de 1% .
Citiți principiile noastre de moderare aici!