La Poliţia Locală Timişoara, care îşi are sediul pe strada Avram Imbroane nr. 54, va fi Ziua Porţilor Deschise, miercuri, în data de 21 mai.
Nu este chiar o zi, ci sunt de fapt două ore, în care toți cei interesați să afle cu ce se ocupă poliţiştii locali şi în ce condiţii îşi desfăşoară ei activitatea vor putea trece pragul instituției între orele 12.00-14.00.
Vizitatorii vor putea pot afla care sunt atribuțiile instituției, cu ce se ocupă exact fiecare serviciu în parte, ce dotări au polițiștii locali, fie că vorbim despre arme sau mijloace de deplasare, cum se antrenează ei pentru a face face situaţiilor care se ivesc pe teren şi alte lucruri interesante. De asemenea, cei prezenți vor putea pune întrebări legate de activitatea agenţilor locali.
Evenimentul are loc cu prilejul Zilei Naționale a Poliției Locale, marcată în data de 21 mai.
Citiți principiile noastre de moderare aici!