Hatchback-ul va fi construit în serie limitată, de doar 500 de unităţi. Dispune de un motor de 2,5 liltri cu cinci cilindri, şi produce 345 CP (257kW) şi un cuplu de până la 460 Nm. Focus RS500 atinge 100 de kilometri pe oră în 5,6 secunde, cu 0,3 secunde mai puţin decât fratele său, Focus RS.
Viteza maximă este şi ea mai mare, ajungând la 265 km/h. Pentru a obţine aceste performanţe au fost operate modificări la soft-ul maşinii, gurile de admisie au fost mărite, pompa de benzină a fost îmbunătăţită, ca şi filtrul de aer, plus modificări de ordin aerodinamic.
Fiecare dintre unităţile Ford Focus RS500 va fi vopsit în negru mat şi dotat cu jante din aliaj de 19 inch. La interior, şoferul şi pasagerul vor putea observa o plăcuţă pe care va fi inscripţionat numărul modelului în care se află (de la 1 la 500). Scaunele sunt Recaro, există un sistem de aer condiţionat dual-zone, conectivitate Bluetooth, sistem audio cu şase discuri de la Sony şi altele.
Ediţia specială va fi limitată la doar 500 de unităţi şi va fi produsă în onoarea actualei serii RS, a cărei producţie se încheie în curând. Ford va vinde Focus RS500 în 20 de pieţe din Europa începând din luna mai, iar maşina va debuta oficial pe 9 aprilie în oraşul Leipzig din Germania.
Sursa: Antena3.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!