Iată care sunt cele mai scumpe zece
maşini de pe piaţă:
10. Maybach 57 S – 367.000 de dolari.
O limuzină care îmbină sportivitatea,
tehnologia de ultimă oră şi luxul.
Maşina atinge 265 km/h şi acelerează de
la 0 la 100 km/h în 5 secunde.
9. Maybach 62 – 385.250 de dolari.
Al doilea sedan cu 5 uşi din acest clasament
oferă multe finisaje de lux, maşina fiind
construită pentru confort, mai degreabă
decât pentru viteză. Maybach 62 atinge 250
km/h şi accelerează de la 0 la 100 km/h
în 5,4 secunde.
8. Porsche Carrera GT – 440.000 de
dolari.
Super – maşina Porsche are control dynamic al
stabilităţii, atinge o viteză
maximă de 336,55 km/h şi accelerează de
la 0 la 100 km/h în 3,9 secunde. Şoferul
unui Porcshe Carrera GT va avea parte de o
experienţă fără precedent la
volanul acestui vehicul care are toate atributele unei
maşini de curse.
7. Mercedes-Benz SLR McLaren – 457.250
de dolari.
SLR McLaren este cea mai rapidă maşină
cu transmisie automată reuşind să
atingă viteza maximă de 333,33 km/h şi
accelerând de la 0 la 100 km/h în 3,8
secunde.
6. Koenigsegg CCX – 545.568 de dolari.
Originară din Suedia, Koenigsegg luptă din
greu să devină cea mai rapidă
maşină din lume. În prezent este a
treia cea mai rapidă maşină, cu o
viteză maximă de 402,57 km/h, iar
producătorul ei nu se va opri din încercarea
de a realiza cea mai rapidă maşină din
lume.
5. Saleen S7 Twin Turbo – 555.000 de
dolari.
Prima super maşină pur-sânge
americană ocupă locul patru în topul
celor mai rapide maşini din lume. Cu o viteză
maximă de 399, 35 de km/h ea reuşeşte
să atingă 100km/h în numai 3.2 secunde.
Dacă eşti un american patriot, poţi fi
mândru să te dai jos dintr-o astfel de
maşină.
4. LeBlanc Mirabeau– 645.000 de
dolari.
Are o viteză maximă de 368,76 km/h şi,
în ciuda faptului că a fost construită
pentru curse, poţi să te dai mare cu ea
în faţa blocului…
3. SSC Ultimate Aero – 654.400 de
dolari.
A treia maşină din acest clasament este,
în realitate, cea mai rapidă
maşină din lume pe care o puteţi conduce
pe drumurile publice, cu o viteză maximă de
peste 413,84 km/h. Doar 2,7 secunde vor trece
până când maşina va ajunge la
100km/h. Cu toate aceste performaţe, maşina
vine la aproape jumătate din preţul unui
Veyron.
2. Pagani Zonda C12 F – 667.321 de
dolari.
Produsă de o mică companie din Italia, Pagani
Zonda C 12 F este pe locul 8 în topul celor mai
rapide maşini din lume. Maşina promite o
viteză maximă de 346,2 km/h şi
accelerează de la 0 la 100km/h în 3,5
secunde.
1. Bugatti Veyron – 1.192.057 de
dolari.
Aceasta este, de departe, cea mai scumpă
maşină de pe piaţă cu care
puteţi circula pe drumurile publice. Are cea mai
puternică acceleraţie reuşind să
atingă 100 km/h în 2,5 secunde. Pretinde a
fi cea mai rapidă maşină, cu o
viteză maximă de 407,47 km/h, însă
SSC Ultimate Aero o trimite pe a doua poziţie
întrucât reuşeşte să
depăşească această limită.
Citiți principiile noastre de moderare aici!