Salonul de Carte Bookfest Timișoara, ediția a X-a – la Centrul Regional de Afaceri Timișoara al CCIAT (CRAFT), de la ora 10, în perioada 30 martie – 2 aprilie.
-
Vor fi prezenți circa 40 de expozanți, printre care cele mai importante edituri din România.
-
Gabriel Liiceanu, Armand Goșu, Horia Roman Patapievici, Radu Paraschivescu, Tatiana Niculescu, Ioana Pârvulescu, Sabina Fati, Alexandra Furnea, Augustin Cupșa, Cătălin Dorian Florescu, Rareș Moldovan, Cosmin Perța sunt doar câțiva dintre autorii care vor fi prezenți la această ediție a Bookfest Timișoara.
Creative Mornings Timișoara | Bogdan Danciu on Corruption – la Faber, de la 7:30.
27th Symposium of Students in English – la Universitatea de Vest, de la ora 9.
Noua poveste a Scufiței Roșii – în Sala Lira, de la orele 9 și 11:30.
Cadre & forme 2023 | The joy of dance. Light ways of moving – la Casa Tineretului, de la ora 12.
Dezbatere ArtLit – Textul literar, un dialog între scriitor și traducător – la Bookfest, CRAFT, de la ora 15.
Humanitas, Humanitas Fiction și Humanitas Junior – la Bookfest, CRAFT, de la ora 16.
Dezbatere: Adevăr sau provocare cu Adina Ștefănescu – Palatul Ștefania, de la ora 18.
Filme la Cinema Victoria. Bilete și detalii AICI sau la casierie:
- 18:00 – Pentru Chiara
- 20:30 – Vera
Alternosfera, Imnuri de război tour – la Casa Tineretului, de la ora 19.
Timpuri Noi – Concert aniversar Copilu’ a facut 30 de ani – la Manufactura, de la ora 19.
Concert vocal-simfonic extraordinar Cuvântul | Dirijor: Gabriel Bebeșelea – la Filarmonica Banatul, de la ora 19. Bilete găsiți AICI.
Cargo Berlin – Timișoara – A documentary truck ride – în stația de autobuz Punctele cardinale, de la ora 19.
Tête-à-Tête – la Mercure, de la ora 19.
Concert Adrian Ilie – la Porto Arte, de la ora 20.
Comedy Night ! by Stand-up Comedy Timișoara – la Mayerhoff Brauerei, de la ora 20.
Live music with Larisa Sîrbu – la C House Milano, de la ora 20.
Spectacolul BROS, de Romeo Castellucci – la Teatrul Național Timișoara, de la ora 20. Bilete găsiți AICI.
Depeche Mode Party @hangingaround w. Mihu&Silv – în Aethernativ, de la 20:30.
Just dnb – în D’arc, de la ora 23.
Bass Request – în Hamei, de la ora 23.
Expoziție Vestul Sălbatic – din 20 martie până în 4 aprilie 2023, în 𝗶𝗻𝘁𝗲𝗿𝘃𝗮𝗹𝘂𝗹 𝗼𝗿𝗮𝗿 𝟭𝟬:𝟬𝟬 – 𝟮𝟬:𝟬𝟬, în locația Piațeta Intersport, din cadrul Iulius Town Timișoara.
- Expoziţia „Vestul Sălbatic” se adresează tuturor persoanelor care vor să le ofere celor mici o experienţă educativă, dar şi cadrelor didactice care au în plan dezvoltarea preşcolarilor şi şcolarilor prin activități de educație non-formală.
- „Vestul Sălbatic” este o expoziție interactivă și educativă recomandată copiilor cu vârste cuprinse între 𝟯 – 𝟭𝟮 𝗮𝗻𝗶, unde vor putea intra pe ușile rabatabile specifice „Vestului Sălbatic” și se vor aventura 𝘁𝗶𝗺𝗽 𝗱𝗲 𝟰𝟱 𝗱𝗲 𝗺𝗶𝗻𝘂𝘁𝗲 𝗽𝗲 𝘂𝗻 𝘁𝗿𝗮𝘀𝗲𝘂 𝘀𝗽𝗲𝗰𝗶𝗮𝗹 𝗮𝗺𝗲𝗻𝗮𝗷𝗮𝘁. Copiii vor trăi o aventură extraordinară, învățând prin joacă despre „Vestul Sălbatic”, înconjurați de elemente de butaforie de o calitate excepțională, precum cele de muzeu, implicându-se în multe jocuri interactive captivante.
- În această lume spectaculoasă, copiii vor vizita orășelul din deșert, vor explora o mină de aur și vor extrage aur, vor urca pe cai, se vor distra cu jocuri în tabără cowboy, vor vizita un sat indian, se vor duela cu bandiții și vor face poze comice cu posterele “Wanted”. La final, toți copiii vor primi diplome pentru curajul dovedit în aventura din „Vestul Sălbatic”!
- Prețul 𝘂𝗻𝘂𝗶 𝗯𝗶𝗹𝗲𝘁 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝗱𝗲 𝟭𝟱 𝗹𝗲𝗶, și poate fi achiziționat de la Centrul Informațional. 𝗣𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗴𝗿𝘂𝗽𝘂𝗿𝗶𝗹𝗲 𝗱𝗲 𝗺𝗶𝗻𝗶𝗺𝘂𝗺 𝟭𝟬 𝗰𝗼𝗽𝗶𝗶, prețul 𝘂𝗻𝘂𝗶 𝗯𝗶𝗹𝗲𝘁 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝗱𝗲 𝟭𝟬 𝗹𝗲𝗶/𝗰𝗼𝗽𝗶𝗹.
- Rezervările se pot face la adresa de email 𝗿𝗲𝘇𝗲𝗿𝘃𝗮𝗿𝗶.𝘁𝗺@𝗶𝘂𝗹𝗶𝘂𝘀𝘁𝗼𝘄𝗻.𝗿𝗼 și la telefon 𝟬𝟳𝟮𝟵 𝟬𝟵𝟯 𝟰𝟴𝟴, în intervalul orar 10:00 – 20:00.
Muzeul Național al Banatului
- Expoziția permanentă „Ștefan Popa Popa’s” (Bastionul Maria Theresia);
- Expoziția permanentă „Istoria militară a Banatului” (Bastionul Maria Theresia, parter);
- Expoziția temporară „Memoria obiectelor și cultura urbană din vestul României” (Bastionul Maria Theresia, mansarda B2).
Muzeul Național de Artă Timișoara
- MNArT Open View: „Anamorfoze” din colecția artistului Dorel Tulcan;
- Expoziția temporară „The Void of Silence / Vidul tăcerii”;
- Expoziția temporară „Paul Neagu. O retrospectivă”;
- Expoziția temporară „Victor Brauner – Invenții si magie”;
- Program de mediere culturală, pe baza de programare, între orele 10:00-14:00;
- Expoziția permanentă „Artă Bănățeană și Artă Modernă Românească”;
- Expoziția permanentă „Artă Europeană” – Fondul Ormos Zsigmond;
- Expoziția permanentă colecția „Corneliu Babă”;
- Expoziția permanentă ”Laborator restaurare-conservare”.
Muzeul Satului Bănățean Timișoara
- Expoziția etnografică permanentă – ceramică, țesături, port, podoabe – Sala de expoziție permanentă;
- Icoane pe sticlă bănățene din colecția muzeului – holul bibliotecii;
- Expoziție temporară ”Case de lemn din Bucovina”;
- Expoziție foto-documentară „Găteala capului”.
Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” Timișoara
- Spectacolul „Noua poveste a Scufiței Roșii”, Sala Lira, ora 09:00 și ora 11:30.
Citiți principiile noastre de moderare aici!