Tur ghidat la Uzina de Apă – tururile se organizează între orele 13 și 15, la Uzina de Apă Industrială Timișoara (Strada Frederic Mistral nr.1). Înscrierile se realizează în limita a 25 de locuri disponibile la tel. 0256.592.911 sau trimițând un mesaj conținând numele, un număr de telefon de contact și data turului la secretariat.arte@e-uvt.ro. Participarea la tur este gratuită.
- Uzina de Apă Industrială a fost construită în 1916 după proiectul inginerului Stan Vidrighin și după cel al arhitectului Laszlo Szekely, la numai 2 ani după construirea și punerea în funcțiune a Uzinei de Apă nr. 1 din Timișoara.
- Uzina de Apă Industrială, denumită și Stabilimentul Apei de Stropit, furniza apă tuturor industriilor din Timișoara, prin compania de apă de la acea vreme, ACOT. Ea a funcționat aproape 100 de ani, până în 2006, când s-a închis, transformându-se într-un centru educațional, denumit Centrul Aquapic. În momentul de față, în cadrul Centrului Educațional Aquapic se organizează tururi ghidate pentru a arăta vizitatorilor cum a evoluat procesul de tratare a apei și cum funcționează o uzină de apă.
- Vizitatorii vor explora spațiile Uzinei de Apă Industrială (denumită și Stabilimentul Apei de Stropit), vor afla date despre istoria orașului și despre istoria uzinelor de apă. De asemenea, vor afla detalii despre evoluția procesului de tratare a apei și despre modul de funcționare a Uzinei de Apă.
- Turul este ghidat de ș.l.dr.arh. Otilia Alexandra Tudoran + Carmen Sandescu, specialist mobilier și amenajări interioare de la Facultatea de Arhitectură și Urbanism din UPT.
Turul satelor bănățene (tur cu bicicletele) – plecare de la ora 10, de la Golf la Solventul. Participare gratuită.
- Din punctul de întâlnire se va pleca pe pista de biciclete în direcția Sânmihaiul Român, apoi se va coborî pe șosea, trecând prin Diniaș, Peciu Nou, Sânmartinul Sârbesc, Sânmartinul Maghiar, Uivar, Cenei Bobda, Sânmihaiul German, Sânmartinul Român și în final Timișoara.
- Se vor face mai multe opriri pe parcursul turei, după cum urmează: magazin Diniaș, pescăria Peciu Nou, magazin Sânmartinul Maghiar, magazin Uivar-zona parc, Terasa Bobda, Livada bănățeană.
- Traseul are o lungime totală de aproximativ 76 km pe asfalt iar tura se va desfășura în ritm lejer.
- Recomandări: Să aveţi la voi far, stop, cască, vestă reflectorizantă, cameră de rezervă, echipament de vreme rece, pompă de rezervă (petice),batoane energizante, apă.
Social Fabric: Haideți pe la noi – sâmbătă, 5 noiembrie, Casa Jakab Toffler își deschide grădina pentru toți cei care încă nu au reușit să îi treacă pragul. Programul începe în jur de ora 14 și continuă până seara târziu. Acces gratuit. Din program:
- Atelier despre cultura cafelei susținut de Bogdan Danciu (Aethernativ), absolvent al cursului de barista Specialty Coffee Association of Europe și formator acreditat al Școlii Eurotraining.
- Atelier de fanzine coordonat de Florin Fâra (The Secret Garden Bookshop) ce propune o explorare vizuală a legăturilor afective cu Casa Jakab Toffler și cartierul Fabric. Atelierul este destinat rezidenților casei, prietenilor și vizitatorilor deopotrivă.
- Atelier pentru copii cu artista Mimi Ciora (co-fondatoarea spațiului Indecis).
- Late after brunch sau early „linner” cu Andreea Pătroi – Delikat’essen, o platformă gastronomică ce folosește în mod exclusiv ingrediente din proximitate și încearcă să creeze situații sustenabile prin toate acțiunile sale.
- Proiecție de film documentar prin intermediul Bloc Zero.
- Berea Casei (la sticlă) produsă de One Two, special pentru campionatul de miniFotbal din Piața Traian (https://www.facebook.com/events/422991803336836). Cea la butoi s-a terminat.
- Pe întreaga durată a evenimentului vom fi acompaniați de playlist-ul „Always a Party mit Rekabu und Sillyconductor” (Enhanced), și ce ne mai recomandă algoritmul Spotify.
- Evenimentul este parte a programul cultural „Social Fabric”, ce constă într-o serie de activități colective și evenimente publice menite să pună în valoare curțile interioare ale Palatului de raport Jakab Toffler, din imediata vecinătate a Pieței Traian (cartierul Fabric). Prin activitățile sale întreg programul propune reimaginarea fizică și simbolică a spațiului comun, într-un demers menit să îmbunătățească calitatea locuirii, coeziunea și sentimentul de apartenență la un edificiu istoric și, la nivel extins, la unul dintre cartierele emblematice ale Timișoarei.
- Programul „Social Fabric” – Impuls în comunitate este finanțat de Primăria Timișoara prin Centrul de Proiecte Timișoara.
Perfect man // Festivalul in : v z b l – de la ora 19, la Teatrul Basca (Str Ion Mihalache nr 2). Acces liber pe bază de rezervare (45 de locuri).
- Moștenirea comunismului vine la pachet nu doar cu schimbări politice majore, dar și cu schimbări individuale semnificative. În contextul socialist avem „omul nou”, a cărui emanație finală este 𝐻𝑜𝑚𝑜 𝑆𝑜𝑣𝑖𝑒𝑡𝑖𝑐𝑢𝑠.
- Performance-ul 𝐏𝐞𝐫𝐟𝐞𝐜𝐭 𝐌𝐚𝐧 prezentat în cadrul Festivalului in : v z b l explorează cine este 𝐻𝑜𝑚𝑜 𝑆𝑜𝑣𝑖𝑒𝑡𝑖𝑐𝑢𝑠 în societățile postcomuniste contemporane.
- Concept, coregrafie, interpretare: Łukasz Wójcicki, Ania Jurek, Tatiana Cholewa.
- Performance-ul va fi urmat de o discuție cu publicul.
Forumul MERITO de Vest – Competenţe necesare în secolul 21 – participarea la acest forum educațional este gratuită pentru profesori din învăţământul preuniversitar din toată ţara, exclusiv prin completarea acestui formular de înscriere, în limita celor 150 de locuri disponibile.
- la Incuboxx, de la ora 14: Învăţare prin colaborare – Marișca Morari, profesoară pentru învăţământul preşcolar în Baia Mare; Învăţare prin colaborare – Tatiana Cauni, profesoară de Limba și Literatura Română, de liceu, în Baia Mare; Stimularea curiozităţii elevilor – Teodora Coman, profesoară de Limba și Literatura Română, de gimnaziu, în Sibiu; Atelier de emoţie şi stare (pentru elevi) – Coziana Zaharia, profesoară pentru învăţământul primar în Bucureşti;
- la Nokia Business Center: “Gamificarea predării” – Alina Hoară, profesoară pentru învăţământul primar în Sibiu; La pas prin univers – Ioana Baboș, profesoară pentru învăţământul primar în Zalău; Învățare tradițională vs. învățare diferențiată. Adaptare curriculară pentru elevii “dificili” – Iulia Măndăşescu, profesoară pentru învăţământul special în Bucureşti; Acordarea primului ajutor (pentru elevi) – Cristina Dudan, profesoară de Biologie, de gimnaziu, în Făgăraș.
Întâlnire finală FEM – la Facultatea de Automatică și Calculatoare, UPT, de la ora 11, vor fi diseminate rezultatele proiectului FEM.
- „Vorbim despre HerStory, agenda noastră culturală de gen și despre nou-creata comunitate de tinere feministe din Timișoara. Facem planuri de viitor, pentru că FEM se încheie, dar drumul nostru împreună abia începe”, spun organizatorii.
Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel”
- Expoziția „Povestea Toamnei”, ora 18, Secția de Arte „Deliu Petroiu”. MGA Moga Gallery Art, coordonată de artistul plastic ing. Andrei Marian Moga, expune alături de cursanții săi, 40 de lucrări inedite, executate în tehnica mixtă, dar si grafică.
Muzeul Național al Banatului
- Exponatul lunii noiembrie: VAZĂ „Alegoria Primăverii cu doi putti și ghirlandă de flori” (Bastionul Maria Theresia, hol);
- Expoziția temporară „Incursiuni în istoria medicinei timișorene” (Bastionul Maria Theresia, hol);
- Expoziția temporară „Salonul Internațional de Caricatură de Presă și Arte Vizuale Satirice” (Bastionul Maria Theresia, mansarda B1 și B2).
Muzeul Național de Artă Timișoara
- „MNArT Open View: Interior de bloc” – a artistului Ion Grigorescu;
- Expoziția temporară „Oskar Szuhanek. Întoarcerea prodigioasă”.
Muzeul Satului Bănățean Timișoara
- Expoziția de afișe-colaj „Șvabii bănățeni” a pictorului Ștefan Jäger – Casa Națională;
- Expoziția temporară „Icoane pe sticlă bănățene din colecția Muzeului Satului Bănățean Timișoara” – holul bibliotecii;
- Pictură naivă Viorel Cristea – Sala de expoziție a muzeului;
- Expoziții permanente: „Centre de ceramică din Banat”, „Podoabe bănățene”, „Costum popular” – Sala de expoziții a muzeului.
Kopal – Cosmic Tropical Records – în Aethernativ, de la ora 21.
- În acest final de săptămână sunteți invitați la Hip Hop & Rap demonstration, unde cinci artiști americani vor pune în scenă, alături de tineri timișoreni talentați, coregrafii inedite.
- The Two-Step, The Monestary, The Billy Bounce, The Woah sunt câteva dintre mișcările pe care le veți putea vedea și chiar învăța sâmbătă, 5 noiembrie 2022, la evenimentul Artiști americani de Hip Hop la Timișoara.
- DJ Aksen, MC Substantial, MC Genesis Be, Dancer Amirah Sackett, Dancer Rochelle Underdue și Aerosol/Graffiti/Tatoo artist Sake ONE sunt invitații speciali, care au susținut mai multe workshop-uri pentru tinerii talentați din Timișoara. Aceștia vor cuceri prin dans Atriumul Iulius Town, începând cu ora 18.00.
- Evenimentul este organizat de Ambasada Statelor Unite ale Americii (SUA). După reprezentația din Timișoara, evenimentul se va repeta în Capitală, alături de tineri bucureșteni, iar la final, doi reprezentanți din cele două orașe vor merge în SUA pentru a participa la un program intens de training alături de specialiști din industrie.
Ziua Porților Deschise la FITT – la Casa Tineretului vă puteți alătura activităților propuse: „Tânăr în UE: noutăți și oportunități”, „Voluntariat internațional: cum, când, cine?”, „Get creative, Do it Yourself (pictat pe plăsuțe, String Art, Eco products)”, „Biblioteca vie: descoperă tineri cu experiențe și povești inspiraționale”, „Hai cu tricoul și noi ți-l personalizăm”, „Fun&chill Mental Health Corner (consiliere profesională și psihologică)”, „Tururi: Casa Tineretului și Expoziția Analog Mania”.
Alte ateliere:
- 14:00-16:00 Motivarea și recompensarea voluntarilor prin gamification (recomandat coordonatorilor de voluntari)
- 14:00-16:00 Marketing&PR
- 14:00-16:00 Graphic Design
- 14:30-16:00 Fundraising
- Participarea se face pe bază de înregistrare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!