Spectacolul „Îmblânzirea Scorpiei” – premieră, joi, 30 iunie, de la ora 19, la Sala 2 a Teatrului Național Timișoara.
- Îmblânzirea scorpiei, în traducerea, adaptarea și regia artistică a lui Radu Iacoban și scenografia lui Tudor Prodan, îi va reuni în distribuție pe actori ai TNTm alături de tineri masteranzi ai departamentului actorie al Facultății de Muzică și Teatru din cadrul UVT
- Biletele pot fi achiziționate de la Agenția de bilete „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2, tel. 0256 201 117, orar marți – duminică, între orele 11-19 și online.
Spectacolul „Copilul dintr-o stea”, adaptare după „Micul Prinț” de Antoine de Saint Exupéry – premiera joi, 30 iunie, de la ora 18, la sediul Teatrului Merlin. Spectacolul este recomandat copiilor peste 10 ani.
- Personajul principal este un tânăr adolescent al generației de azi, dornic de noi descoperiri și cunoaștere. Fiecare nouă planetă este pentru tânărul adolescent (de azi) o nouă experiență de viață cu un puternic impact emoțional.
- În acest spectacol au fost integrate desenele în nisip ale artistei Ana Munteanu – imagini pline de candoare, puritate, fragilitate, dar și consistență, în premieră absolută într-un teatru pentru copii și tineret din România. Întâlnirea fericită cu artista Ana Munteanu mi-a deschis noi perspective și, cu siguranță, unele viitoare alte creații comune.
- Din distribuție fac parte Laurențiu Pleșa, Lucian Matei, Olivera Iovanovici, Robert Copoț, Raul Bastean, Cristi Brătoiu, Raul Lăzărescu și Raluca Grumăzescu.
Lansarea volumului de proză „Povestiri din fabric”, de istoricul Ovidiu Forai – joi, 30 iunie, de la ora 18.30, la Librăria Două Bufnițe.
- Alături de autor, despre Timișoara, cartierul Fabric și povestirile din volum vor vorbi scriitorii Viorel Marineasa și Goran Mrakić.
Spectacolul de dans contemporan „Coreomaniacii” – joi, 30 iunie, de la ora 19, la Sala Barocă a Muzeului de Artă din Timișoara.
- Spectacolul urmărește evenimentele care au marcat „epidemia” de dans din Strasbourg – o manifestare distopică în masă, declanșată în vara anului 1518, și care a afectat câteva sute de oameni.
Evening Dance – La D’Arc pe Mal, cu AnonimTM, BIA, Dudu și invitat special Mighty Boogie, de la ora 18:15.
Spectacolul „Doctor Faustus – live drama music show”. Theater-concert după Doctor Faustus, de Thomas Mann, de la ora 20, în Nocturnalii, Studioul Franciscan (Timișoara, str. E. Ungureanu 1).
- Proiect de autor, „Doctor Faustus – live drama music show” se bazează exclusiv pe muzica originală compusă de Levente Kocsárdi pentru acest theater-concert ce abordează pactul mefistofelic dintr-o perspectivă nouă, un Faust contemporan, cu dilemele, disonanțele și acutele lumii contemporane.
- Dramaturgia este realizată de Simona Donici. Videoartist: Cornel Putan. Universul vizual al spectacolului este creația scenografului Mihai Donici.
Expoziția de fotografie „INTERFOTO” – vernisaj, joi, de la ora 14, la Galeria MANSARDA a Facultății de Arte și Design Timișoara, din cadrul UVT (Str. Oituz, nr. 4).
- Universitatea de Vest din Timișoara, prin Facultatea de Arte și Design, reprezentată de Prof.Univ.Dr. Habil. Camil Mihăescu – Decan FAD, în parteneriat cu Dr. Anna Safronova (Kiev, Ucraina) – artist fotograf, vă invită la expoziția care are, de această dată, un caracter special, datorat contextului socio-politic din Ucraina. Aceasta este dedicată tinerilor artiști fotografi ucraineni.
Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel”
- Lansare de carte „Fără pansamente nu există mâine” de Alisa Diana Justinianu;
- Expoziția temporară de artă plastică „Anotimpuri și flori”. Lucrările sunt realizate de Geli Simion, care este la cea de-a doua expoziție personală.
Muzeul Național al Banatului
- Expoziția permanentă Ștefan Popa Popa’s (Bastionul Maria Theresia);
- Exponatul lunii iunie Pantofi marca Guban anii ‘70 (Bastionul Maria Theresia, hol);
- Expoziția temporară „Patrimonium 2021” (Bastionul Maria Theresia, Mansarda B1);
- Expoziția „O privire asupra viitorului – 100 ani de Pier Paolo Pasolini” (Bastionul Maria Theresia, Mansarda B1);
- Expoziția temporară „Îndrăgostiți de amintiri” (Bastionul Maria Theresia, hol).
Muzeul Național de Artă Timișoara
- Expoziția de stampe japoneze Celebrities on floating worlds;
- MNArT Open View: lucrarea „Accident” a artistului Aurel Vlad;
- Expoziția „Complice des poètes. Gravuri și litografii Jacques Herold în ediții bibliofile”;
- Expoziția de fotografii și colaje „ANTINOSTALGIA” semnată Andrei Pandele și Ion Isaila;
- Expoziția permanentă Artă bănățeană modernă și icoane tradiționale;
- Expoziția permanentă 1+1+1 & SIGMA;
- Expoziția permanentă Corneliu Baba;
- Expoziția permanentă Artă românească;
- Expoziția permanentă Artă europeană.
Muzeul Satului Bănățean Timișoara
- Proiectul reconstituirea „Semănatului în Banat”, ora 17;
- Expoziția temporară Icoane pe sticlă bănățene din colecția Muzeului Satului Bănățean Timișoara – holul bibliotecii;
- Pictură naivă Viorel Cristea – Sala de expoziție a muzeului;
- Expoziții permanente: Centre de ceramică din Banat, Podoabe bănățene, Costum popular – Sala de expoziții a muzeului.
- Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” Timișoara, Premiera spectacolului „Copilul dintr-o stea”, ora 18
Trimite articolul
Xmurim de cald 🙂 cam atat
-
Asta am vrut sa scriu si eu :))
-
Bucurati’va ca macar incearca cineva sa va educe si sa va cultive, chiar daca nu va interesaza.
-