În urma controlului efectuat în autoturismul acestuia au fost descoperite 30 de cartuşe şi o armă de vânătoare, utilizate la vânătoarea porcilor mistreţi, deţinute ilegal. Persoanei în cauză i-a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de braconaj cinegetic şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale.
Cercetat penal de politisti pentru braconaj cinegetic
În noaptea de 22/23 septembrie 2010, poliţiştii împreună cu angajaţi ai Ocolului Silvic Timişoara şi ai Asociaţiei Judeţene de Vânătoare şi Pescuit Sportiv Timiş au organizat o acţiune pe fondul de vânătoare Bara, ocazie cu care a fost depistat T. Casian Raul, din comuna Bethausen, judeţul Timiş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!