În urma activităţilor specifice desfăşurate de poliţiştii din cadrul Sectiei 3 Poliţie Rurală Sînandrei şi Secţia 2 Poliţie Rurală Cărpiniş, în noaptea de 28/29 iulie, în jurul orei 01.30, a fost depistat la o stână din zona de păşunat a localităţii Becicherecu Mic, Antonescu Iulian, de 34 de ani, din sat Căraşa, judeţul Botoşani, urmărit naţional pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală.
Bărbatul a fost dat în urmărire în data din 23 aprilie 2012 ca urmare a condamnării la doi ani de închisoare emisă de Judecătoria Timişoara din data de 26.03.2012. În cursul lunii septembrie 2009, fiind cioban la o stână din zona Mehala, din Timişoara, a agresat-o pe M. Mărioara, proprietara stânei, aplicându-i mai multe lovituri peste braţe cu un par din lemn.
Condamnatul a fost depus în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, urmând să fie transferat în penitenciar pentru executarea pedepsei.
Trimite articolul
XMare lucru :)))